Organizatorii balurilor bobocilor cer autorităților reguli clare și alcool zero pentru siguranța elevilor

0
Publicat:

Organizatorii de evenimente destinate elevilor cer intervenția imediată a autorităților pentru a crea un cadru legal clar care să standardizeze și să reglementeze toate evenimentele cunoscute sub numele de Balurile Bobocilor.

Scopul demersului este de a asigura calitatea, siguranța și transparența deplină în organizarea acestor baluri dedicate tinerilor, un segment de evenimente care necesită o reglementare mai strictă din partea autorităților, arată organizatorii, precizând că au luat deja măsuri interne de responsabilizare și invită toți ceilalți organizatori de astfel de evenimente să adopte aceeași conduită, pledând în același timp pentru intervenția autorităților în vederea creării unor reglementări specifice.

„Noi deja am luat măsura de necomercializare a alcoolului și vrem să devină standard național al evenimentelor dedicate minorilor", a declarat unul dintre organizatori, precizând că „părinții primesc invitații, iar concurenții sunt îndemnați să vină cu părinții să îi susțină la bal”.

Solicitarea urmărește protejarea sutelor de mii de elevi care participă anual la aceste festivități și eliminarea unei probleme majore: accesul și consumul de alcool în locațiile unde se desfășoară.

Organizatorii subliniază că, deși Balul Bobocilor vizează o masă critică de elevi, estimată la aproximativ 130.000 – 150.000 de boboci anual, dintr-un total de circa 560.000 de elevi de liceu la nivel național, evenimentul nu este reglementat direct de Ministerul Educației sau Inspectoratele Școlare Județene (ISJ). „Organizatorii de evenimente dedicate minorilor poartă o responsabilitate enormă. Avem nevoie de un cadru legal care să ne protejeze pe toți și, cel mai important, pe copiii care participă”, spun organizatorii de evenimente.

Cadrul normativ actual se concentrează pe siguranța generală a elevilor și pe reglementarea activităților extrașcolare oficiale, dar nu acoperă Balurile Bobocilor, care sunt considerate, în majoritatea cazurilor, evenimente private sau ale asociațiilor de elevi. Antreprenorii, care au o experiență cumulată de peste opt ani în organizarea de evenimente pentru tineri, propun ca standard național eliminarea totală a alcoolului: „Este un eveniment în care toți copiii trebuie să fie în siguranță. Asta înseamnă că trebuie să nu existe sub nicio formă comercializarea de băuturi alcoolice în locațiile în care se desfășoară aceste evenimente”, spun ei, precizând că la evenimente, accesul se face pe baza documentelor de identitate, singurii majori acceptați fiind cadrele didactice sau membrii familiei în calitate de însoțitori.

În plus, „celor care părăsesc locația în timpul evenimentului nu li se mai permite reintrarea în sală. Tocmai pentru a se evita aducerea de băuturi alcoolice sau a unor substanțe interzise în perimetrul balului,” a adăugat Marian Niculae, menționând că la zona de fumat este asigurată o activare anti-drog. „Părinții sunt o parte foarte importantă a evenimentelor noastre și încercăm constant să găsim o modalitate de a-i integra cât mai activ,” a menționat Phillipe Christopher Mantu.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”