Balul Bobocilor, oprit de polițiști la Baia Mare. Minorii erau serviți cu alcool într-un club arhiplin
0Balul Bobocilor organizat de Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Baia Mare s-a încheiat brusc, după ce polițiștii au intervenit în forță, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 4 spre 5 aprilie.

Autoritățile au descins în clubul unde avea loc petrecerea, după ce au primit informații că minorii prezenți la eveniment erau serviți cu băuturi alcoolice, scrie presa locală.
Invitatul special al serii a fost trapper-ul AlbertNBN, iar numărul mare de adolescenți veniți să-l vadă a depășit capacitatea maximă admisă a localului.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat mai multe nereguli. Printre acestea se numără servirea cu alcool a minorilor, depășirea numărului de persoane permis în club și încălcări ale normelor privind ordinea publică.
Au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 20.000 de lei.
Acțiunea poliției a avut loc în intervalul 22:00 – 04:00, în cadrul unei operațiuni desfășurate în localurile din municipiu. În total, au fost legitimate mai multe persoane, dintre care 24 s-au dovedit a fi minori.