O nouă tranşă de vaccin Moderna, de peste 106.000 de doze, ajunge vineri în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA - EFE

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că o nouă tranşă de vaccin Moderna, de peste 106.000 de doze, ajunge, vineri, în România.

Potrivit CNCAV, 106.800 doze de vaccin Moderna ajung, în 12 martie, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului "Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman.

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite după cum urmează:

Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 32.600 doze;

Centrul Regional de Depozitare Braşov: 5.600 doze;

Centrul Regional de Depozitare Cluj: 11.200 doze;

Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 15.400 doze;

Centrul Regional de Depozitare Craiova: 2.800 doze;

Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 18.200 doze;

Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 21.000 doze.

Ca urmare a primirii autorizaţiei din partea ANMDMR, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino” poate desfăşura, în calitate de distribuitor angro, operaţiuni de deţinere, custodie şi livrare pentru medicamente cărora li se impun criterii suplimentare de tipul: produse în acord cu art. 806 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată: medicamente imunologice, respectiv produse cu distribuţie în lanţul rece (care necesită manipulare la temperaturi scăzute).

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța