Noi reguli pentru firmele de deratizare, dezinfecție și dezinsecție

0
Publicat:

Ministerul Sănătății a decis, recent, să modifice un ordin privind normele de igienă și sănătate publică prin care, între altele, se impun unele reguli noi care trebuie respectate de firmele de deratizare, dezinfecție și dezinsecție (DDD), inclusiv atunci când sunt contractate presteze pentru școli.

Firmele DDD au reguli noi de functionare

În primul rând, Ordinul, care a fost recent publicat în Monitorul Oficial, prevede că prestatorii de servicii de deratizare, dezinfecție și dezinsecție au noi obligații. Printre altele, actul normativ stabilește obligația acestora de a deține contracte cu firmele de transport și neutralizare a deșeurilor periculoase și de a pune la punct un registru al tuturor procedurilor efectuate. În plus, se impun noi condiții de depozitare a produselor biocide și se cere încheierea unui proces-verbal în dublu exemplar după fiecare operațiune efectuată. Foarte important, reglementarea se referă în mod expres la procedurile care trebuie respectate la deratizarea, dezinsecția și dezinfecția grădinițelor sau școlilor. „Dacă serviciile de deratizare, dezinsecție și dezinfecție se realizează în unități de învățământ, se impune stabilirea unui termen de minimum 24 de ore între efectuarea procedurii și reluarea cursurilor sau realizarea acestor proceduri la sfârșitul săptămânii, iar unitatea de prestări servicii informează direcția de sănătate publică județeană și a municipiului București cu minimum 24 de ore înainte de începerea procedurii, cu menționarea produselor biocide care se vor utiliza”, mai prevede documentul.

Apoi, în document se mai arată că persoanele fizice sau juridice care vor să-și construiască o fântână trebuie să țină cont că, în mod obligatoriu, aceasta trebuie amplasată astfel încât să fie protejată de orice sursă de poluare. Astfel, amplasarea fântânilor publice și a fântânilor individuale se face cu respectarea distanței de cel puțin 10 metri radial față de orice sursă posibilă de poluare: grajd, cotețe, platforme individuale de colectare a gunoiului de grajd, fose septice vidanjabile, latrine și trebuie să se facă astfel încât să nu afecteze sănătatea populației și mediul. Adâncimea stratului de apă folosit nu trebuie să fie mai mică de 6 metri.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"