Exclusiv Moștenitorul celei mai vechi familii de bancheri de la noi trage semnalul de alarmă: „România nu va mai exista”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La o aruncătură de băț de sediul Guvernului, Nicolae „Jean” Chrissoveloni își bea ceaiul în sediul agenției imobiliare pe care o deține. Născut pe 15 septembrie 1943, charismaticul Jean, mereu cu zâmbetul la purtător, este moștenitorul celei mai vechi familii de bancheri din România. Atât de bogați că ar fi deținut jumătate din Capitală. Alungat de comuniști, a fugit din țară în 1960, pierzându-și cetățenia, dar a revenit în țară după 1989.

Jean Chrissoveloni a făcut o analiză lucidă a situației politice și sociale FOTO Daniel Conțescu

Pe perete are înrămat un ziar de limbă franceză din 4 aprilie 1924. Prima bancă de cereale a fost înființată de către străbunicul său, Zani Manolis Chrissoveloni, în 1848, la Galați. În ziua vizitei pe care „Adevărul” i-a făcut-o la mijlocul săptămânii, din Piața Victoriei răsunau strigătele unor protestatari care o țineau sus și tare cu naționalismul, un termen folosit în aceste zile agitate cu un sens care îi repugnă lui Jean, ai cărui înaintași au făcut România Mare.

Radiografia lucidă a unei persoane care și-a găsit rădăcini în România având înaintași olandezi, britanici și greci arată că nu încap sloganurile suveraniste care alunecă ușor către un extremism periculos. Jean susține că avem nevoie de străini, iar cei care au rădăcini românești nu trebuie abandonați, aluzie la noile prevederi pentru obținerea cetățeniei. Jean s-a opus legii (AICI, detalii).

„Asta cu suveranismul și cu naționalismul este o tâmpițenie!”

Pătura socială s-a schimbat în România. Înainte, familiile aveau mulți copii, căci reprezentau forță de muncă. Apoi, erau educați afară, dar mureau să se întoarcă în țară. Toate astea au dispărut acum.

Toți cei tineri vor să fugă. De ce? Este instabilitate politică, nu avem niște partide care să schimbe lucrurile. Nu s-au format în timp aceste partide. Pentru tineri, lucrurile sunt confuze. Văd perspective mai bune afară. Dar, cum faci, ca stat, să îi aduci înapoi?

România a fost mereu primitoare cu străinii. Dovadă sunt originile familiei mele. Asta cu suveranismul și cu naționalismul este o tâmpițenie! În 1960, eu am plecat cu o fișă de călătorie. Era o hârtie doar pentru dus. Am devenit apatrid. În 3 luni am avut tot, mi-au dat cetățenia, după ce am arătat că am rudă greacă, un bunic. Odată grec, mereu grec, se spune. Și grecii au plecat afară, ca românii. Melbourne Greek avea la un moment dat o populație greacă mai numeroasă decât Salonic, al doilea oraș al Greciei. Dar, au avut și au mereu un ochi către țară”, spune urmașul foștilor bancheri.

„Trebuie să existe o deschidere spre imigranți, ca să poți să-ți ții economia”

România a deviat grav, consideră Chrissoveloni, și nu are un plan de țară salvator, iar asta i-ar putea aduce sfârșitul, ca nație: „Trebuie să existe o deschidere spre imigranți, ca să poți să-ți ții economia. Nu putem primi noi un milion de refugiați, că nu suntem Germania, dar dacă nu creștem natalitatea, România nu va mai exista!

Natalitatea este la pământ și avem nevoie de imigranți, ca să putem să existăm. O tot dăm nu naționalismul ăsta fără acoperire. De ce nu-i ajuți pe cei cu rădăcini românești să devin cetățeni? Că unii sunt din Republica Moldova și altfel faci afaceri cu un moldovean român decât cu un moldovean rusificat. Este mare păcat că ne distrugem istoria.

De ce ni s-a spus Micul Paris? Pentru că toți veneau la noi pentru arhitectura deosebită, pentru mâncarea fenomenală. Pe cei care au o legătură cu România trebuie să-i acceptăm, că avem nevoie de ei. Trebuie să fii nebun să le pui piedici. A, dacă e criminal sau are alte probleme la cazier, nu e cazul. Dar ar trebui să avem ușa deschisă. Tu iei de la altul cultura, altul o ia pe a ta. Altfel, neamul românesc, așa cum îl știm noi, va dispărea”, estimează Jean.

Străbunicul mamei, făcut Sir de regina Victoria

La cei 81 de ani ai săi, Jean știe bine ce spune. O sumă de nații și de culturi s-au contopit în familia Chrissoveloni. Mama lui, alintată Dodoi, se numea Maria Georgeta Caterina Lakemann-Economu. O combinație româno-britanico-greacă. „Fratele mamei se numea Marin Butculescu, născut în 1906, iar mama era născut în 1912. Bunicul mamei a fost Mazar Pașa, guvernator al Bucureștiului în 1853. A fost făcut Sir de Regina Victoria a Marii Britanii. A fost Sir Stephen Barlett-Lakemann. Nu avea sânge regal, așa că i s-a propus să-și cumpere titlu. N-a vrut, a rămas în armată și a primitt titlul pentru merite”, afirmă Jean.

Familie de sportivi

Tatăl lui Jean a jucat rugby la TCR (Tenis Club România), dar și la un club englez, Christ Church, în perioada studiilor. Apoi, la TCR avea meciuri tari cu Sportul Studențesc, iar la echipa națională era coleg cu Prințul Șerban Ghica. „A jucat pe postul de uvertură pe treisferturi și a fost căpitanul naționalei”, povestește Jean. Mama, Dodoi, era în schimb pricepută la mânuirea armelor: „Trăgea cu pușca la talere, a participat și la niște jocuri balcanice. Mergea la vânătoare, dar și conducea bine mașina. Era la volan la vârsta de 96 de ani”.

Tatăl lui Jean, în dreapta, cu fanionul în mână, în calitate de căpitan
Fază dintr-un meci de rugby, cu tatăl lui Jean surprins în dreapta
Echipa din Anglia pentru care a jucat rugby Chrissoveloni senior
Mama lui Jean, cărând prada după o partidă de vânătoare în Deltă
Mașinile și golful, alte sporturi preferate în familia Chrissoveloni
Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie