UPDATE Miting al sindicaliştilor din Sănătate, în Piaţa Victoriei. Protestatarii se vor opri la câteva spitale din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicalişti afiliaţi Federaţiei Sanitas au început, luni dimineaţa, mitingul de protest din Piaţa Victoriei, de unde vor pleca în marş către mai multe spitale din Bucureşti, potrivit Agerpres.

Protest Sanitas. FOTO Arhivă

UPDATE

Mitingul sindicaliştilor din Sănătate, afiliaţi Federaţiei Sanitas, au încheiat marşul de protest demarat luni dimineaţa din Piaţa Victoriei, cu o ultimă oprire în faţa Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş". Mitingul declanşat, luni, face parte dintr-o serie de proteste ale Federaţiei Sanitas, care vor continua în zilele de 7 şi 8 februarie 2023.

Preşedintele Federaţiei Sanitas-Bucureşti, Viorel Huşanu, a avertizat luni, într-o declaraţie pentru AGERPRES, că "dacă nu se întâmplă nimic (după protestele Sanitas, n.r.), probabil vom stabili, după aceste trei zile, şi alte acţiuni de protest, gen diverse forme de greve, de la grevă japoneză la grevă generală".

Din păcate, nu este niciun semnal pozitiv. Nu avem confirmarea unei întâlniri cu nicio oficialitate şi nu avem încă o negociere ca să ştim măcar acel draft al salarizării, dacă într-adevăr vor scădea sporurile sau dacă vom beneficia de o creştere salarială. Cerinţa noastră era măcar să acopere inflaţia. Cei care ne conduc cunosc problemele acestea de mai mult de patru ani de zile. În aceşti ultimi patru ani de zile au trecut cam toate partidele pe la guvernare. Mă aşteptam să repare ceva... Din păcate, acea lege a salarizării care trebuia implementată în perioada 2018 - 2022 nu s-a implementat. Deci, sunt salariaţi care nu beneficiază de cuantumul la maximum din acea lege. Încă sunt sporuri aplicate la nivelul anului 2018, ele plafonându-se an de an. Încă sunt diferenţe foarte mari între medici şi asistenţi. Infirmiera, brancardierul, chiar câştigă puţin au ajuns cumva ca şi valoare asistentul medical. Este o foarte mare forfotă în spitale, toată lumea este nemulţumită. Se aşteptau acum de la 1 ianuarie, odată cu finalizarea cumva aplicării legii salarizării, să câştige toată lumea, măcar acei 10-15%, căt să acopere inflaţia", a spus Huşanu.

Știre inițială

Marşul este programat să înceapă de la ora 11, și se va desfășura pe traseul Piaţa Victoriei - Bulevardul Iancu de Hunedoara - Şoseaua Ştefan cel Mare - Strada Doctor Calistrat Grozovici nr.1.

Protestatarii se vor opri în faţa Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu", Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, Spitalului de Pneumoftiziologie „Sfântul Ştefan", Spitalului Clinic Colentina şi Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş".

Revendicările protestatarilor

Sindicaliştiii au revendicări legate de creşterea veniturilor tuturor salariaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială cu minimum 15%, pentru acoperirea inflaţiei, declanşarea, de urgenţă, a negocierilor între Guvernul României şi partenerii sociali, pe proiectul noii legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice, respectiv asigurarea unei finanţări corecte şi suficiente pentru instituţiile medicale şi de asistenţă socială.

Protestul face parte dintr-o serie de acțiuni similare ale Federaţiei Sanitas, programate în perioada 6 - 8 februarie 2023.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă