MiniMax Discount a investit 750.000 de euro la Vulcan (Braşov)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lanţul de retail miniMax Discount, controlat de grupul austriac Real 4 You, va deschide, mâine, al 28-lea magazin din România, la Vulcan în judeţul Braşov.

Magazinul de la Vulcan va avea o suprafaţă utilă de 1.057 de metri pătraţi şi 32 de locuri de parcare, investiţia în construcţie şi dotări, fără teren, situându-se la nivelul a 750.000 euro, informează un comunicat al companiei. Noul magazine va avea 20 de angajaţi.

„Suntem în plină extindere şi, prin această lansare, ne asigurăm că mixul nostru rămâne unul echilibrat, cu locaţii centrale şi accesibile atât în oraşele medii, cât şi în cele mari“, a declarat Rainer Exel, directoul general al miniMax Discount.

Reţeaua miniMax mai deţine 27 de magazine în Arad, Avrig, Buzău, Călan, Calarasi, Câmpulung Muscel, Cernavodă, Cisnădie, Hunedoara, Mangalia, Oltenita, Oraviţa, Paşcani, Pucioasa, Râmnicu Sărat, Râşnov, Sinaia, Slatina (2), Stefăneşti, Târgovişte, Titu, Turnu Măgurele, Urziceni, Tulcea, Vaslui şi Victoria, precum şi un depozit de 15.000 de metri pătraţi în Bucureşti.
Planurile de dezvoltare ale retailerului pe termen lung prevăd deschiderea a peste 100 de magazine în România.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta