METEO Vremea continuă să se răcească, iar la munte sunt şanse ca de joi să ningă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Temperaturile continuă să scadă în toată ţara

Vremea continuă să se răcească şi în următoarele zile, temperatura maximă care s-ar putea înregistra joi fiind de 14 grade (Banat). Mai mult, meteorologii au anunţat că sunt şanse să plouă în aproape toată ţara, iar la munte precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Joi, vremea va fi în general închisă şi se va răci. Maximele nu vor depăşi 6 grade în nordul Moldovei şi în depresiunile din Transilvania şi 14 grade în Banat. Temporar, în cea mai mare parte a ţării, va ploua slab sau va burniţa, iar în zona montană precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla cu intensificări în regiunile sudice şi sud-estice.

În Capitală, ziua de joi va fi mohorâtă, iar temperaturile vor fi în scădere. La prânz se vor înregistra maxim 11 grade. Pe parcursul zilei, trecător va ploua slab sau va burniţa, iar vântul se va simţi mai mult decât ieri.

Vineri, în regiunile extracarpatice vremea se va menţine în general închisă, cu ploi slabe pe arii restrânse din Oltenia. Valorile termice sunt în jurul celor normale pentru această dată. Maximele zilei se vor încadra între 7 grade la Suceava şi cresc până la 12 grade la Drobeta Turnu Severin. 

În regiunile intracarpatice se anunţă vreme frumoasă, cu mixi şanse ca pe alocuri să plouă, iar valorile termice vor fi puţin peste cele normale, aproape 14 grade la Timişoara. Fac excepţie depresiunile transilvane, unde va fi mai rece. În Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali, trecător se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va sufla cu intensificări în sudul si estul ţării.

În Bucureşti, vremea se va menţine închisă, dar normală din punct de vedere termic, cu cel mult 9 grade la amiază. Şi vântul va sufla cu intensificări pe parcursul zilei.

Potrivit unei avertizări emise joi de meteorologi, Bucureştiul şi zona de sud a judeţelor Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Ilfov şi Călăraşi, inclusiv drumurile naţionale şi europene aferente, s-au aflat sub avertizare de cod galben de ceaţă. Vizibilitatea a fost redusă sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.

Mai multe pentru tine:
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații