METEO Ploi şi vijelii în toată ţara, de luni după-amiază până marţi seara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea zonelor, începând de luni după-amiază, mai întâi în jumătatea vestică, unde vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, apoi, până marţi seara, în centrul, sudul şi estul ţării, potrivit unei informări a ANM.

În intervalul 24 martie, ora 14.00, 25 martie ora 22.00, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil grindină, potrivit unei informari emise duminică de meteorologi,

Izolat cantităţile de apă vor depăşi 20-25 de litri pe metru pătrat. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente în a doua parte a zilei de luni, 24 martie în regiunile din jumătatea vestică, apoi se vor manifesta local şi temporar în centrul, sudul şi estul teritoriului.

Potrivit prognozei meteorologilor, în perioada 24 - 27 martie cresc şansele de precipitaţii pentru aproape toată ţara. De asemenea, săptămâna aceasta temperaturile vor scădea faţă de cele înregistrate până acum, valorile termice apropiindu-se de cele normale ale perioadei.

Totodată, specialiştii au anunţat că în luna aprilie vom avea parte de temperaturi mai scăzute decât în martie, iar luna mai va fi una mai ploioasă în cea mai mare parte a ţării. De asemenea, directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) a precizat că în această vară, în unele zone, s-ar putea instala seceta.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Vremea până la sfârşitul lunii: temperaturi cu 12 grade mai mari decât cele normale ale perioadei

În această săptămână vom avea parte de temperaturi chiar şi cu 12 grade mai ridicate decât normalul perioadei. Până la sfârşitul lunii, însă, valorile termice se vor apropia de cele normale ale perioadei. Specialiştii anunţă că în 17 - 19 martie şi 24 - 27 martie cresc şansele de precipitaţii.

METEO Vremea se mai răceşte în aprilie, iar în mai vom avea parte de ploi

În luna aprilie vom avea parte de temperaturi mai scăzute decât în martie. Specialiştii anunţă că luna mai va fi una mai ploioasă în cea mai mare parte a ţării. De asemenea, directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) a precizat că în această vară, în unele zone, s-ar putea instala seceta.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor