Marian Godină, blestemat de habotnici: „Sf Parascheva să te zguduie la noapte, josnicule, toate blestemele să cadă asupra ta, să putrezeşti“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marian Godină a dezvăluit pe pagina de Facebook că, după ce transmis un mesaj public credincioşilor care vor să meargă şi anul acesta în pelerinaj la Iaşi, a primit blesteme de la habotnici.

Iată postarea lui Marian Godină: 

„După articolul pe care l-am scris ieri, cel în care, fără să jignesc pe nimeni şi în care am zis destul de clar că sunt convins că unora le face bine mersul la moaşte, fiind liberi să facă ce vor, dar că ar putea avea răbdare un an, date fiind condiţiile actuale, credincioşii care ţineau morţiş să meargă la Iaşi aveau ocazia să mă facă să mă simt acum ruşinat şi să îmi explice ce oameni bun sunt ei şi cum merg ei acolo pentru a se ruga, aşa cum le stă bine oamenilor blânzi.

"Marian, trebuie să înţelegi că noi avem o credinţă atât de mare încât trebuie să ajungem acolo în fiecare an, fii mai înţelegător." Ăsta e doar un exemplu, care mi-a trecut acum în minte, despre cum ar fi putut arăta comentariul unui om bun care nu era de acord cu mine. Dar nuuu.

Bunătatea, blândeţea, înţelepciunea şi dragostea pentru aproape s-au manifestat cu totul altfel, iar habotnicii supăraţi că mi-am spus părerea au ţinut să îmi transmită: "boule, idiotule, imbecilule, să te ardă focul, Sf Parascheva să te zguduie la noapte, josnicule, toate blestemele să cadă asupra ta, să putrezeşti, vei da socoteală în faţa lui Dumnezeu, d-aia ai un nepot bolnav, (asta a fost poate cea mai urâtă replică) şi multe altele pe care le puteţi găsi încă în comentarii. Unii mi-au transmis lucruri d-astea în privat. 

Vă pot spune doar atât: mi-e milă de voi. Iar dacă până acum aţi fost la moaşte, dar lăsaţi astfel de comentarii, aţi bătut drumul degeaba.

Ca om, eu pot pune capul pe pernă liniştit în fiecare seară, ştiu foarte bine cât bine şi cât rău am făcut în viaţa mea“.

În acest an, autorităţile au deces ca la pelerinajul de la Iaşi să participe doar localnicii. 

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi a decis următoarele:

- se dispune în sarcina Arhiepiscopiei Iaşilor să stabilească un perimetru delimitat, având ca punct de referinţă Ansamblul Mitropolitan Iaşi, în vederea desfăşurării sărbătorii religioase ocazionate de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, perimetru în care este permis accesul doar pentru pelerinii care au domiciliul sau reşedinţa în municipiul Iaşi. Perimetrul în cauză şi punctele de acces vor fi stabilite de comun acord cu organele de ordine şi cu Primăria Municipiului Iaşi, iar intrarea persoanelor în zonă va fi permisă pe baza verificării actelor de identitate.

- în perimetrul respectiv organizatorii, cu sprijinul organelor de ordine, vor lua măsuri pentru păstrarea unei distanţări fizice de minim 1,5 m între persoane.

- Conform Hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă nr. 9/30.07.2020, cu modificările şi completările ulterioare, este instituită obligativitatea purtării măştii de protecţie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice închise şi deschise de pe întreg teritoriul judeţului Iaşi.

- Arhiepiscopia Iaşilor are obligaţia delimitării raclei cu Moaştele Sfintei Parascheva, astfel încât pelerinii să nu aibă contact direct cu aceasta.

- pe teritoriul municipiului Iaşi se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

- accesul credincioşilor în lăcaşul de cult se face astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi o distanţă de minimum 2 m între persoane.

- la intrarea în Ansamblul Mitropolitan Iaşi sau în proximitatea acestuia, în funcţie de modul de stabilire a perimetrului delimitat, indicat la pct. 1, persoanele sunt obligate să îşi dezinfecteze mâinile cu dezinfectant, pus la dispoziţie de organizatorii evenimentului religios.

- organizatorii au obligaţia efectuării triajului observaţional al pelerinilor. Accesul credincioşilor care, după efectuarea triajului observaţional, prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, temperatură) în Ansamblul Mitropolitan Iaşi şi a perimetrului delimitat, indicat la pct. 1, nu este permis.

- se dispune în sarcina organizatorilor să amplaseze, la loc vizibil, anunţuri scrise privind regulile de igienă şi distanţare fizică în Ansamblul Mitropolitan Iaşi şi în perimetrul menţionat la pct. 1.

- se dispune în sarcina organizatorilor ca la activităţile religioase din interiorul Ansamblului Mitropolitan Iaşi şi în perimetrul menţionat la pct. 1 să se organizeze circuite separate de intrare şi ieşire, semnalizate explicit.

- se dispune amplasarea de filtre de control pe căile rutiere de acces în judeţ şi în municipiul Iaşi, formate din echipaje mixte ale Jandarmeriei Române şi IPJ Iaşi care vor acţiona conform planurilor de măsuri specifice.

- asigurarea respectării măsurilor de ordine publică se face de către structurile Ministerului Afacerilor Interne din judeţul Iaşi, împreună cu Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău "Alexandru cel Bun" şi Poliţia Locală Iaşi.

Măsurile sunt valabile în perioada 8 - 15 octombrie, pe perioada desfăşurării sărbătorii religioase ocazionate de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, în municipiul Iaşi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți