MAI stabilește modul în care familiile vor fi informate despre victimele accidentelor rutiere

0
Publicat:

Ministerul Afacerilor Interne a aprobat procedura oficială care stabilește modul în care sunt anunțate familiile victimelor accidentelor rutiere grave, la doi ani după ce anunțase intenția de a introduce acest cadru și în urma recomandărilor repetate ale Avocatului Poporului.

Accident rutier FOTO: Arhivă, Adevărul

Decizia vine în contextul în care România continuă să se afle printre statele Uniunii Europene cu cea mai ridicată mortalitate rutieră.

Avocatul Poporului a atras atenția încă din 2022 asupra lipsei unei proceduri clare privind notificarea familiilor sau a reprezentanților legali ai victimelor accidentelor soldate cu decese sau vătămări grave. 

Problema a fost reluată în Raportul de activitate pe anul 2024, instituția subliniind că, în absența unei reglementări, informarea se făcea neunitar, uneori cu întârziere sau în mod impropriu, scrie avocat.net.

Prin Recomandarea nr. 185/2024, Avocatul Poporului a cerut Ministerului Afacerilor Interne adoptarea de urgență a unei proceduri oficiale, care să asigure o informare rapidă, oficială și realizată în condiții adecvate, inclusiv în cazurile în care victimele se află în custodia unor instituții publice.

La solicitarea avocatnet.ro, MAI a confirmat că procedura internă a fost aprobată în luna aprilie a acestui an și a fost transmisă spre aplicare structurilor cu responsabilități în domeniu.

Este vorba de Inspectoratul General al Poliției Române, Jandarmeriei Române, Poliției de Frontieră, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și Inspectoratului General pentru Imigrări.

MAI introduce notificarea personală sau telefonică

Potrivit ministerului, documentul stabilește un set unitar de reguli privind modul de anunțare, activitățile desfășurate de polițiștii desemnați și documentele care trebuie întocmite cu această ocazie.

Conform noilor prevederi, anunțarea familiilor se realizează, de regulă, prin deplasarea polițiștilor la domiciliul, reședința sau locuința de fapt a acestora. În situațiile în care această modalitate nu este posibilă, precum și în cazurile de accidentări ușoare în care victima nu își poate înștiința singură familia, informarea poate fi făcută telefonic sau prin mijloace electronice.

România, peste media europeană la numărul de decese în accidente

Aprobarea procedurii vine într-un context îngrijorător pentru siguranța rutieră din România. Potrivit rapoartelor Eurostat publicate în 2023 și 2024, țara noastră se menține printre statele membre ale Uniunii Europene cu cele mai ridicate valori ale mortalității rutiere, depășind semnificativ media europeană de 44 de decese la un milion de locuitori. Deși în ultimii ani s-au înregistrat unele scăderi ale numărului de victime, nivelul accidentelor mortale rămâne unul alarmant.

Un raport special publicat anul acesta de Avocatul Poporului, care analizează perioada 2019–2024, arată că principalele cauze ale accidentelor rutiere sunt viteza excesivă, neadaptarea vitezei la condițiile de drum, nerespectarea regulilor de circulație, indisciplina pietonală, distragerea atenției la volan, conducerea agresivă și infrastructura deficitară.

Documentul semnalează și probleme grave legate de infrastructura rutieră, precum lipsa marcajelor, indicatoare deteriorate, semnalizare defectuoasă și deficiențe structurale ale unor lucrări recente. Datele sunt confirmate de un raport al Direcției Rutiere a Poliției Române și al Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității pentru anul 2023.

Procedura de notificare în alte țări

În alte state ale Uniunii Europene, procedurile de notificare a familiilor victimelor accidentelor rutiere sunt mult mai clar reglementate.

În Franța, poliția, jandarmeria și serviciile medicale colaborează pentru ca familia să fie informată față în față, în cel mai scurt timp, iar în cazul victimelor străine sunt contactate imediat ambasadele.

În Germania, notificarea aparținătorilor este o obligație procedurală, fiind realizată în coordonare cu unitățile medicale și, în unele cazuri, cu sprijinul echipelor de consiliere de criză.

Italia aplică „Proiectul Chirone”, un program național dedicat sprijinului acordat victimelor și familiilor acestora, prin care polițiștii sunt instruiți pentru comunicarea veștilor traumatice, notificarea fiind adesea realizată de ofițeri superiori.

În Spania, în regiunea Catalonia, funcționează din 2017 un protocol considerat model de bune practici, bazat pe echipe mixte formate din polițiști și psihologi care se deplasează la domiciliul familiilor pentru a comunica decesul și a oferi sprijin emoțional imediat

În Belgia, notificarea este realizată personal, în cel mai scurt timp posibil, cu sprijinul unor unități specializate de asistență pentru victime, formate din personal cu pregătire psihologică și socială.

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”