Luni, şcolile ar putea fi închise din cauza zăpezii şi a viscolului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În funcţie de starea vremii înregistrată duminică, 26 ianuarie, inspectoratele şcolare judeţene şi cel al municipiului Bucureşti ar putea decide sistarea cursurilor pentru ziua de luni, 27 ianuarie.

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) monitorizează, cu atenţie, situaţia unităţilor şcolare din judeţele aflate sub atenţionare de cod portocaliu. Inspectoratele şcolare judeţene şi cel al municipiului Bucureşti au obligaţia de a se afla în legătură permanentă cu toate instituţiile care răspund de situaţiile de acest gen - Prefectura, Primăria, Consiliul Judeţean, Poliţia, ISU.

Inspectoratele au obligaţia de a raporta, periodic, MEN evoluţia situaţiei şi măsurile care se impun privind posibilitatea frecventării cursurilor de către elevi şi cadrele didactice pentru luni, 27 ianuarie. MEN atrage atenţia că deciziile inspectoratelor şcolare trebuie să aibă ca punct de plecare siguranţa elevilor şi a personalului didactic şi nedidactic.

Deciziile privind eventuala sistare a cursurilor în zonele afectate de cod portocaliu vor fi făcute publice duminică, cel târziu până la ora 17.00, potrivit unui comunicat transmis de biroul de presă al MEN.


Citeşte şi:

METEO Specialiştii au prelungit informările de Cod portocaliu şi Cod galben de viscol şi ninsori până duminică, la ora 22.00

Meteorologii au prelungit informările de Cod portocaliu şi Cod galben de ninsori şi viscol. Astfel că, până duminică la ora 22.00, Capitala şi 13 judeţe se află sub Cod portocaliu, iar 14 judeţe se află sub Cod galben.

UPDATE Lista completă a drumurilor afectate de viscol: A1, A2, A3 şi 24 de drumuri naţionale au fost închise

Avertizările de Cod galben şi Cod portocaliu de viscol şi vânt au îngreunat şi chiar închis circulaţia pe mai multe drumuri importante din ţară. Din cauza condiţiilor meteo, autorităţile au decis sâmbătă să închidă circulaţia pe autostrada Bucureşti-Piteşti (A1), Bucureşti-Constanţa (A2) şi Bucureşti-Ploieşti (A3), dar şi pe mai multe drumuri din ţară. Şi Centura Bucureşti este afectată.

Un şofer al CNADNR a murit în timp ce deszăpezea un drum în judeţul Olt

Un bărbat, angajat ca şofer al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a murit, sâmbătă după-amiază, în timp ce se afla la serviciu, pe un utilaj de deszăpezire, pe raza comunei Fălcoiu, la 17 km. de oraşul Caracal. Din primele informaţii, se pare că bărbatul a făcut infarct.

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată