Judecătorii BEC au redactat un număr de aproape 400 de decizii pe zi în cel de-al doilea tur de alegeri

0
Publicat:

Judecătorii Biroului Electoral Central (BEC) au redactat sau supervizat un număr mediu de 62 de decizii pe zi în primul tur şi 396 de decizii pe zi în cel de-al doilea tur de scrutin.

Biroul Electoral Central Foto: Mediafax/Alexandra Pandrea

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și-a exprimat aprecierea marţi, 20 mai, cu privire la activitatea depusă de către judecătorii din cadrul birourilor electorale în contextul derulării procesului electoral pentru alegerea președintelui României.

Biroul Electoral Central, din care au făcut parte judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a emis 1925 de decizii în preziua şi ziua votării aferente primul tur al alegerilor prezidențiale și un număr de 3960 de decizii aferente celui de-al doilea tur, pentru soluţionarea plângerilor vizând activitatea în mediul online”, a transmis CSM, într-un comunicat de presă.

Judecătorii, în calitate de membri sau preşedinţi ai birourilor electorale, au gestionat un volum de activitate foarte mare.

Astfel, după participarea la şedinţe, judecătorilor din cadrul BEC le-a revenit sarcina să redacteze ori să supervizeze un număr mediu de 62 de decizii pe zi în primul tur şi 396 de decizii pe zi în cel de-al doilea tur de scrutin, acestea fiind publicate cel târziu a doua zi după şedinţa în care au fost adoptate”, a mai transmis CSM.

Instituţia precizează că, de asemenea, au fost redactate sau supervizate 104 decizii date în soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârilor birourilor electorale ori ale sectoarelor Municipiului Bucureşti şi au fost supervizate 11.616 adrese scrise privind derularea procedurilor electorale.

Judecătorii delegaţi în birourile electorale din întreaga ţară au dat dovadă de profesionalism şi echilibru, contribuind esenţial la protejarea valorilor democratice şi la buna desfăşurare a procesului electoral, misiunea lor presupunând atât activităţi de decizie, organizare şi coordonare, cât şi soluţionarea cu celeritate a numeroare cereri şi contestaţii, ceea ce a impus un efort major susţinut”, a mai transmis CSM.

Activitatea Biroului Electoral Central încă nu s-a finalizat, nefiind anunţate rezultatele finale ale scrutinului de duminică, 18 mai.

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Laura Cosoi a anunțat în premieră în podcastul lui Horia Brenciu sexul celui de-al cincilea copil. Actrița mai are patru fete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare