Istoricul psihiatric al criminalului din Caracal: cum a obţinut permisul în 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul acuzat de uciderea celor două fete din Caracal, după ce le-ar fi luat cu maşina la autostop, şi-a preschimbat permisul de conducere în 2018, având viza unui medic psihiatru, deşi în trecut a fost internat la psihiatrie.

Gheorghe Dincă şi-a preschimbat anul trecut permisul de conducere obţinut anterior în Italia pentru a putea conduce în România, fără a întâmpina probleme la examenul psihiatric. Asta deşi bărbatul acuzat de uciderea celor două fete din Caracal ar fi fost internat de mai multe ori la secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, ultima oară în 2010.

Diagnosticele de pe foaia de observaţie clinică generală a internării de 11 zile între 15 şi 26 aprilie 2010 l-ar fi putut împiedica să obţină avizul medical favorabil pentru permisul de conducere: a fost internat pentru sindrom anxios depresiv, dar în spital, medicii i-au pus diagnosticul la externare de „alte tulburări organice de personalitate şi de comportament datorite unei boli, cu vătămări şi disfuncţii cerebrale“, şi cu diagnosticul secundar de „tulburări mentale şi de comportament datorite folosirii alcoolului, sindrom de dependenţă, sindrom amnezic şi hepatită alcoolică“.

Potrivit foii de observaţie, Dincă a ajuns la Psihiatrie cu trimitere din ambulatoriu, fiind nedeplasabil la momentul internării.

„Evoluţia bolilor in psihiatrie nu este ca in matematică, o ecuaţie cu un rezultat unic, ci poate avea multe variabile, printre ele existând şi varianta de a avea o evoluţie bună, variantă care nu trebuie exclusă. O internare la psihiatrie sau un diagnostic psihiatric poate să ne lovească pe oricare dintre noi, iar o evoluţie bună ulterioară, sub tratament o perioadă, iar apoi eventual chiar fără tratament - în funcţie de evoluţie şi diagnostic - este o variantă posibilă. Faptul că în 2010 s-a externat cu diagnostic de dependenţă la alcool nu este de natură să îl împiedice să-şi preschimbe permisul în 2018. Sindromul de dependenţă la alcool arată că persoana a avut o vulnerabilitate faţă de alcool, o perioadă de consum crescut, dar care nu exclude posibilitatea ca persoana să nu mai fi consumat alcool de ani de zile“, explică medicul psihiatru Elisabeta Simona Cotnăreanu, de la clinica Psi Support SRL, instituţie autorizată pentru examinarea ambulatorie a candidaţilor la obţinerea permisului de conducere şi a conducătorilor de autovehicule.

Medicul de familie ar fi trebuit să completeze istoricul psihiatric

Totuşi, existenţa unui astfel de istoric psihiatric ridică un semn de întrebare pentru psihiatrul care trebuie să vizeze permisul de conducere. „Atunci când o persoană vrea să-şi înnoiască permisul, înainte de a se prezenta la medicii specialişti, ea trebuie să treacă mai întâi pe la medicul de familie care completează rubrica de antecedente medicale, inclusiv pe cele psihiatrice“, subliniază dr. Elisabeta Simona Cotnăreanu.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani