Ioan Mang, proaspătul ministru de la Educaţie nu este de acord cu camerele de supraveghere de la BAC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proaspăt desemnatul ministrul al Educaţiei nu este de acord cu supravegherea elevilor care-şi dau examenele. Ioan Mang s-a dovedit a fi cel mai vehement duşman al camerelor de supraveghere pe motiv că acest mediu nu face altceva decât să confirme spusele preşedintelui Băsescu, care consideră că „şcoala românească produce tâmpiţi".

Liceenii care nu se bazează pe propriile forţe pentru a trece cu brio peste examenul maturităţii au un aliat.

Acesta se dovedeşte a fi chiar ministrul Educaţiei, Ioan Mang. Senator de Bihor şi memebru în Comisia de Învăţământ nu a fost de acord cu introducerea camerelor de luat vederi în sălile de examen de la Bacalaureat şi probabil aceasta va fi o modificare a cadrului în care se va desfăşura examenul de anul acesta.

„Bacalaureatul din 2011 a arătat ce nu ştiu elevii, nu ce ştiu“

„Bacalaureatul din 2011 a fost organizat nu pentru a testa ceea ce au învăţat elevii în timpul celor patru ani de liceu, ci pentru a arăta ceea ce nu ştiu şi a confirma astfel spusele preşedintelui Traian Băsescu că şcoala românească produce tâmpiţi", declara Mang în vara anului trecut, potrivit Oradea Press.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?