Ioan Mang, proaspătul ministru de la Educaţie nu este de acord cu camerele de supraveghere de la BAC
0Proaspăt desemnatul ministrul al Educaţiei nu este de acord cu supravegherea elevilor care-şi dau examenele. Ioan Mang s-a dovedit a fi cel mai vehement duşman al camerelor de supraveghere pe motiv că acest mediu nu face altceva decât să confirme spusele preşedintelui Băsescu, care consideră că „şcoala românească produce tâmpiţi".
Liceenii care nu se bazează pe propriile forţe pentru a trece cu brio peste examenul maturităţii au un aliat.
Acesta se dovedeşte a fi chiar ministrul Educaţiei, Ioan Mang. Senator de Bihor şi memebru în Comisia de Învăţământ nu a fost de acord cu introducerea camerelor de luat vederi în sălile de examen de la Bacalaureat şi probabil aceasta va fi o modificare a cadrului în care se va desfăşura examenul de anul acesta.
„Bacalaureatul din 2011 a arătat ce nu ştiu elevii, nu ce ştiu“
„Bacalaureatul din 2011 a fost organizat nu pentru a testa ceea ce au învăţat elevii în timpul celor patru ani de liceu, ci pentru a arăta ceea ce nu ştiu şi a confirma astfel spusele preşedintelui Traian Băsescu că şcoala românească produce tâmpiţi", declara Mang în vara anului trecut, potrivit Oradea Press.