INS: Spor natural pozitiv în luna august

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai mulţi bebeluşi au fost născuţi în august 2015 FOTO Adevărul

Numărul de nou-născuţi l-a depăşit în luna august 2015 pe cel al persoanelor decedate, arată cifrele Institutului Naţional de Statistică (INS). Sporul natural a fost pozitiv şi în luna iulie, notează sursa citată.

Concret, în luna august s-a înregistrat naşterea a 21.051 de copii, cu 511 mai mulţi decât în luna iulie 2015. „Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna august a fost de 19.277, cu 1.149  mai puţine decât în luna iulie 2015. Sporul natural a fost pozitiv în luna august, de 1.774 persoane (născuţii-vii având un excedent faţă de decedaţi), la fel ca în luna iulie”, arată un comunicat de presă al INS.

Potrivit sursei citate, în august au murit 122 de copii cu vârsta sub un an, numărul fiind în scădere faţă de luna iulie 2015, când au fost înregistrate 137 de decese sub un an.

„Comparativ cu luna august 2014, numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 5.151 în luna august 2015, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 53 mai mare. Pe de altă parte, în luna august 2014 sporul natural a fost negativ (-3.324 de persoane), iar numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 24 mai mare decât în luna august 2015”, notează comunicatul.

Populaţia va continua să scadă

Populaţia României, care a înregistrat un declin în ultimii 25 de ani, va continua să scadă pe cale naturală. La mijlocul secolului, ţara noastră ar putea ajunge la 16 milioane de locuitori dacă numărul mediu de copii aduşi pe lume de o femeie rămâne 1,3, cât este în momentul de faţă. Aşa susţine profesorul Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române.

Declinul demografic îşi va pune amprenta pe sistemul public de pensii atunci când populaţia în vârstă de muncă (20-64 ani) va fi compusă din generaţiile mici născute după anul 1989 şi care vor avea de susţinut economic o populaţie vârstnică (de 65 ani şi peste) numeroasă, provenită din generaţiile mari dinainte de anul 1989. În populaţia în vârstă de muncă au intrat deja primele generaţii născute după anul 1989 şi procesul se va amplifica continuu în viitor. a 100 de persoane în vârstă de muncă revin astăzi 25 de persoane vârstnice şi vor fi 52 în anul 2050”, a declarat Gheţău.

Potrivit acestuia, „fără redresarea fertilităţii nimic nu se poate schimba din evoluţiile care se conturează cu mare precizie. Iar o redresare a fertilităţii nu are şanse de realizare dacă nu vom şti şi nu vom analiza responsabil ce gândesc tinerele cupluri care au decis să nu aibă copii şi celelalte sute de mii de cupluri care au decis să aibă un singur copil”.

Căsătorii şi divorţuri înregistrate în 2015

Numărul căsătoriilor şi divorţurilor înregistrate în august 2015 a fost mai mare decât cel din iulie.

„La oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna august 22.701 căsătorii, cu 4.910 mai multe decât în luna iulie 2015. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.373, cu 144 mai multe decât în luna iulie”, menţionează comunicatul. În 2014, numărul căsătoriilor a fost cu 1.396 mai mare decât în august 2015, iar numărul divorţurilor cu 899.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete