INS: Populaţia României a crescut, în august, cu 203 persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sporul naturala fost pozitiv în luna august FOTO Adevărul

Populaţia României a crescut, în august, cu 203 persoane, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2013, când se consemnase un spor natural negativ, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.

Concret, INS arată că în luna august s-au născut peste 19.000 de copii la nivel naţional, mai puţini decât în iulie 2014, în timp ce numărul perasoanelor ale căror decese au fost înregistrate s-a ridicat la 18.819, cu 443 mai puţine decât în luna anterioară, notează Mediafax.

Sporul natural a fost pozitiv în luna august, de 203 persoane (născuţii-vii având un excedent faţă de decedaţi), la fel ca în luna iulie (43 persoane). Totodată, numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna august, a fost de 139, în scădere cu unul faţă de luna iulie (140 decedaţi sub 1 an).

La oficiile de stare civilă, s-au înregistrat, în luna august, 23.676 căsătorii, cu 8.149 mai multe decât în luna iulie. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.155 divorţuri, cu 254 mai multe decât în luna precedentă.

La nivel comparativ, în august 2014 faţă de august 2013, numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 1.067, iar numărul persoanelor care au decedat a crescut cu 439. De asemenea, sporul natural a fost pozitiv, în luna august 2014, de 203 persoane, spre deosebire de cel din luna august 2013, care a fost negativ (425 persoane).

Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu unul mai mare decât în luna august 2013.

În ceea ce priveşte nupţialitatea şi divorţialitatea, numărul căsătoriilor a fost, în august, cu 1.003 mai mare decât în aceeaşi lună din anul precedent, iar prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 724 mai multe divorţuri.

Datele privind fenomenele demografice s-au obţinut prin prelucrarea informaţiilor cuprinse în buletinele statistice de născuţi-vii, decese, căsătorii şi divorţuri întocmite de primăriile municipale, orăşeneşti şi comunale, odată cu înregistrarea fenomenelor în actele de stare civilă. Informaţiile pentru anul 2013 sunt definitive, iar pentru anul 2014 sunt provizorii.

Mai multe pentru tine:
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei