În Săptămâna Mare, CTP contestă imaginea Mântuitorului: „În profunzimea ideii de Iisus stă o femeie, nu un bărbat”

Cristian Tudor Popescu a transmis un mesaj bizar în joia mare, în care vorbește despre reprezentările lui Iisus, susținând că „în două mii de ani, nenumărați oameni s-au urcat pe cruce, refăcând gestul hristic”.

„Dintotdeauna ceva m-a neliniștit în reprezentările lui Iisus. Un desen ascuns pulsează în spatele imaginii, ca și cum subconștientul l-ar împinge pe artist să nu se supună, fără să-l poată însă smulge literei biblice”, a scris Cristian Tudor Popescu.

Acesta a adăugat că „în două mii de ani, nenumărați oameni s-au urcat pe cruce, refăcând gestul hristic. S-au sacrificat pentru o idee, pentru umanitate sau pentru o parte a ei. Mai toți au dat dovadă de un curaj nebun, de liniște în fața morții, de împăcare cu sine.”

El a amintit de Francis Fukuyama, Machiavelli și Platon, dar și de filozofi precum Hegel și Nietzsche.

Acesta a analizat pelicula Breaking the waves a controversatului regizor Lars von Trier și a vorbit despre personajul Bess McNeil, care a recurs la acte controversate pentru a-i ajuta soțul paralizat.

„A te sacrifica pentru o idee, pentru umanitate, pentru țară înseamnă a iubi nemăsurat Cuvântul, căci ideile și mulțimile de oameni nu sunt altceva decât cuvinte, care nu se pot întrupa într-o percepție sensibilă. Vorbiți de cuvântul Domnului. Nu înțeleg cum poți iubi un cuvânt. Eu cred că nu poți iubi cu adevărat decât o ființă omenească.” Așa spune „nebuna satului” în biserică, stârnind dezgustul uluit al puritanilor.

Bess Mac Neil vrea să-și salveze soțul paralizat într-un accident; o face culcându-se cu alții – el îi cere asta, convins că „the sacred power of love” poate învinge boala și moartea. Cu cât ea se afundă mai tare în mlaștina sângeroasă a perversiunilor, cu atât Jan se întoarce din moarte. Dragostea supraomenească a lui Bess, izvorâtă parcă din cuvintele apostolului Pavel, este revărsată nu asupra lui Dumnezeu, nu asupra umanității, ci asupra unei ființe omenești: bărbatul ei.

Când ajunge să fie sfârtecată de doi maniaci sexual, ea este deja desființată ca om: toți o părăsiseră cu dispreț, de la copiii care aruncau cu pietre în ea strigând „curva!”, până la propria-i mamă, care n-o mai primește în casă.

Rămâne ultima întrebare, pe care Bess mai apucă să o pună abia suflând: „Jan e mai bine?”

„Nu”, o minte sora ei bună, dar văduvă calcinată de neiubire.

„O, Doamne, m-am înșelat...” – sunt cuvintele cu care Bess trece dincolo.”

CTP a notat, de asemenea, că aproape toți eroii tragici, sacrificiali, ai omenirii sunt bărbați.

„Lars von Trier, regizorul lui Breaking the Waves, cufundă rămășițele pământești ale lui Bess în adâncul orb și definitiv al mării fără să-i fi lăsat acestei femei nu gloria eternă, dar măcar rostul sacrificiului: Jan în cârje, dar pe picioare, din nou bărbat, sărutându-i buzele înghețate înainte ca trupul ei să despice valurile căzând din înălțimea platformei petroliere.

Bess Mac Neil, uriașa actriță Emily Watson, m-a învățat că modul cel mai profund și mai adevărat în care îl poți iubi pe Dumnezeu este să iubești o ființă omenească. Nu umanitatea, nu țara, nu o idee, nu un cuvânt, ci un om în carne și oase.

(...) De ce bucata de pânză din jurul șoldurilor Mântuitorului? În mintea mea, ea nu are ce căuta acolo. Iisus nu e Adam, e dincoace și dincolo de păcat, nu are nevoie de frunză de viță. În fața Tatălui, Fiul Omului nu se poate înfățișa decât așa cum a fost creat. Ar fi fost însă prea mult.”

Presați de subconștient, pictorii și sculptorii l-au închipuit mereu pe Iisus cu părul lung, trăsături prelungi și delicate, umeri înguști, șolduri rotunde – nici unuia nu i-a trecut prin cap, după știința mea, să-l facă mascul.

„Absența cârpei de pe șolduri ar fi însemnat șocul suprem pentru o conștiință artistică: a simți că în profunzimea ideii de Iisus stă o femeie, nu un bărbat”, a conchis CTP.