„Îmbrobodirea” femeilor: Ce spun un psiholog și un sociolog despre ultimele declarații ale Arhiepiscopul Tomisului
0Arhiepiscopul Tomisului a rămas în Secolul XVII, spun experții care au analizat ultimele declarații controversate ale acestuia despre faptul că femeile căsătorite ar trebui să poarte capul acoperit. „E o slabă ancorare a bisericii în realitatea actuală, de asta poate și încrederea în Biserica Ortodoxă e din ce în ce mai mică în toate sondajele”, subliniază sociologul Gelu Duminică. În același timp, experții remarcă nevoia unei societății românești mai tolerante și mai deschise față de diversitatea contemporană, care include atât oameni religioși, cât și membri ai comunității LGBT sau persoane cu diferite culori ale pielii.
În cadrul emisiunii de miercuri de la Radio Dobrogea, o femeie căsătorită l-a întrebat pe arhiepiscop cum să procedeze dacă dorește să poarte o eșarfă pe cap la un eveniment, dar familiei îi este rușine de acest gest.
„O femeie căsătorită nu trebuie să umble cu capul descoperit. Cum să îi fie ruşine? Chiar dacă pune o pălărie, o bască, dar nu e cu capul descoperit. Dacă sunt atâtea mofturi la cineva, acoperiţi-vă cu ceva capul”, a răspuns ÎPS Teodosie.
Oricât de paradoxal ar suna, din punct de vedere religios, arhiepiscopul are dreptate, spun experții.
„Nu arată decât faptul că domnia sa este apologetul modului extrem de conservator de a face lucrurile. E o slabă ancorare a bisericii în realitatea actuală, de asta poate și încrederea în Biserica Ortodoxă e din ce în ce mai mică în toate sondajele. Religia nu ține pasul cu societatea de nici o culoare și nu încearcă să se ajusteze la timpuri. Domnul Teodosie a rămas în secolul XVII, nu e nimic nou sub soare. Domnul Teodosie reprezintă mai degrabă latura asta ultraconservatoare a Biserici Ortodoxe.”, a comentat pentru „Adevărul” sociologul Gelu Duminică.
Și psihologul Keren Rosner spune că din punct de vedere al dogmelor religioase ÎPS Teodosie are dreptate, însă „această recomandare este deja depășită, pentru că trăim alte vremuri, avem alte concepții, dar nu putem să-l acuzăm”.
Și fostul judecător Cristi Dănileț a reacționat pe Facebook: „IPS Teodosie vrea ca femeile căsătorite să poarte batic pe cap, că altfel e păcat. Eu zic să ne ferească Cerul și Rațiunea să ajungem ca alte state, unde femeile au fost deja coborâte la stadiul de obiecte deținute de bărbații lor de acasă!”.
La fel au comentat și mulți alți internauți, care spun că ÎPS Teodosie „vrea să pună hijab femeilor” sau să „îmbrobodească femeile”. „Păi ce suntem musulmani?”, „Are el ce are cu femeile”, au scris alții. În timp ce alți români critică lipsa de reacție a Bisericii Ortodoxe Române.
„Nu trebuie să arătăm cu degetul doar spre Teodosie”
În același timp însă, sociologul Gelu Duminică aduce în discuție și o altă față a problemei: slaba înțelegere pe care societatea o are față de cei care au alte credințe.
Sunt două aspecte, unul faptul că „episcopul Teodosie este apologetul ultraconservatorismului și doi, bullying-ul la care este supusă o persoană care dorește să poarte batic. De amândouă trebuie să ne fie oarecum rușine. Nu trebuie să arătăm cu degetul doar spre Teodosie. Ce tip de societate avem în care cel care poartă batic este considerat bun de bullying? E o problemă cu societatea noastră.”, evidențiază acesta.
„Femeia dorește să fie acoperită, însă ceilalți râd de ea. Aici lucrurile se schimbă. Diversitatea nu înseamnă că toată lumea să fie ca mine, ci înseamnă să acceptăm pe toți cei din jurul nostru, așa cum sunt ei. Noi, din păcate, râdem de cei care au valori mai conservatoare, sau care sunt altfel decât noi. Nu văd niciun motiv de a râde de cineva care vrea să poarte batic”, completează sociologul.
Nevoie de mai multă toleranță
Experții remarcă nevoia unei societății românești mai tolerante și mai deschise față de diversitatea contemporană, care include atât oameni religioși, cât și membri ai comunității LGBT sau persoane cu diferite culori ale pielii.
La rândul ei, Keren Rosner adaugă că sunt multe situații când un membru al familiei care dorește să urmeze normele religioase „este luat în derâdere sau batjocorit” de membrii familiei.
„Există acest conflict între principii, între modul de viață și se poate ajunge până la divorț. Sunt două genuri de conflicte: persoana care vrea să urmeze normele creștine și ceilalți membrii nu sunt de acord sau situația în care un membru al familiei impune celorlalți să respecte niște norme. Ambele situații sunt foarte presante, pentru că vorbim de o ciocnire între principii, valori, mod de viață, de a te îmbrăca, iar de aici apar frustrări, conflicte și uneori chiar separarea.”, precizează psihologul.
Cum să integrăm tradițiile în societatea modernă
Într-o lume modernă și diversă, integrarea tradițiilor și normelor religioase poate fi o provocare.
„Dacă o persoană nu este dispusă să fie flexibilă și să adapteze timpurilor prezente mesajul religios, este foarte dificil, dacă nu imposibil, să găsească o altă metodă. Fie își găsește un anturaj, un mediu în care să se manifeste, fie merge într-un mediu în care va fi catalogată drept diferită. De altfel, noi ar trebui să fim toleranți și să îngăduim comportamentul religios al altor persoane, diferit de al nostru. Diversitatea ar trebui să o acceptăm. Însă sunt și medii intolerante care marginalizează persoanele diferite, alteori aceste persoane se autoizolează.”, punctează psihologul Keren Rosner.
Flexibilitatea și deschiderea către compromisuri reprezintă cheia pentru menținerea armoniei și respectului reciproc în cadrul familiei, completează Mirela Husaru, consultant în dezvoltare emoțională.
„Vorbiți deschis, respectuos și sincer despre valorile și credințele fiecărui membru al familiei. Ascultați cu atenție punctele de vedere ale celorlalți și încercați să găsiți soluții care să respecte toate perspectivele. Este important ca fiecare membru al familiei să respecte credințele și tradițiile celorlalți, chiar dacă nu le împărtășește. Respectul reciproc poate preveni conflictul și tensiunile. Încercați să găsiți soluții în care toți membrii familiei să fie mulțumiți. Negociați și faceți compromisuri pentru a evita conflictele și pentru a menține armonia în familie.În final, sa nu uitam că Dumnezeu este iubire.”, ne recomandă Mirela Husaru.