Guvernul face pași în parcurgerea tranziției verzi. Ce plan de priorități are România în 2025

0
Publicat:

Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Ștefan Radu Oprea, spune că susținerea competitivității operatorilor economici și societății reprezintă o prioritate pentru parcurgerea tranziției verzi.

Ștefan Radu Oprea, șeful Cancelariei Prim-Ministrului FOTO: facebook

Ștefan Radu Oprea, șeful Cancelariei Prim-Ministrului a anunțat la reuniunea Comitetului Interministerial pentru Schimbări Climatice (CISC), desfășurată luni. la Palatul Victoria, că instituția pe care o reprezintă susține obiectivele Guvernului de a realiza parcurgerea tranziției verzi având drept coordonată importantă susținerea competitivității operatorilor economici și societății.

Cu această ocazie a fost analizat Planul de priorități pentru 2025 în domeniul combaterii schimbărilor climatice, stabilit în funcție de relevanța și impactul acțiunilor   asumate de instituțiile reprezentate în acest format de lucru.

”Sub coordonarea Cancelariei Prim-Ministrului vom duce la îndeplinire aceste priorități de ordin financiar, legislativ și administrativ pentru că scopul nostru comun este să avansăm agenda verde a României care, pentru oameni înseamnă un mediu mai curat, iar pentru companii, continuarea activității în condiții de competitivitate economică și ecologică”, a afirmat Mihaela Frăsineanu, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului.

Continuarea finanțării prin schema de ajutor de stat sub formă de contracte pentru diferență pentru proiecte de producere a energiei electrice din surse regenerabile, respectiv energie eoliană onshore și solară fotovoltaică se regăsește între priorități.

Finanțată din Fondul pentru Modernizare, această schemă de ajutor de stat în valoare totală de 3 miliarde de euro a fost lansată în cursul anului trecut în scopul creșterii și consolidării capacității României de a produce energie din surse regenerabile. Anul acesta va fi lansată a doua licitație în cadrul acestui mecanism de finanțare.

În ceea ce privește prioritățile de ordin legislativ și administrativ sunt avute în vedere: continuarea Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic; demersuri pentru revizuirea Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC); elaborarea Strategiei Naționale a Hidrogenului și a Planului de Acțiune pentru implementare.

De asemenea, specialiștii din ministere lucrează la pregătirea punerii în aplicare la nivel național a unor regulamente europene în domeniul combaterii efectelor schimbărilor climatice și al tranziției verzi, precum NZIA, cel privind bateriile și deșeurile din baterii, NET ZERO Industry.

Pe agenda priorităților se află și Planul Social pentru Climă, aferent Fondului Social pentru Climă. Acest proiect, care va contribui la o tranziție echitabilă din punct de vedere social, prin abordarea impactului social al includerii emisiilor de gaze cu efect de seră generate de clădiri și de transportul rutier, este supus unei ample consultări publice de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Aceste priorități asumate de CISC au în vedere parcurgerea tranziției verzi în beneficiul cetățenilor și economiei.

Tot în cadrul reuniunii CISC au fost prezentate noutățile la nivelul grupurilor de lucru care își desfășoară activitatea sub egida Comitetului și au fost stabilite prioritățile pentru perioada următoare. Este vorba despre grupurile de lucru pentru  implementarea regulamentelor NZIA, cel privind reducerea emisiilor de metan din sectorul energetic, privind asigurarea aprovizionării sigure și durabile cu materii prime critice, captarea, utilizarea și stocarea de carbon și lanțuri valorice pentru producția și transportul biometanului.

Mai multe pentru tine:
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG