Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Ministrului Sănătăţii cu peste 332 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Ministerul Sănătăţii primeşte peste 332 de milioane de lei din Fondul de rezervă al Guvernului, a anunţat, miercuri, ministrului interimar al Sănătăţii, Cseke Attila. Ministrul dă asigurări totuşi că momentan există stocuri suficiente în ceea ce priveşte medicamentele pentru tratarea COVID-19 dar este necesară continuitatea tratamentelor în spitale.

„În primul rând, 120 de milioane din această sumă vor fi alocate pentru continuarea achiziţiei de medicamente necesare în contextul pandemic şi anume este vorba despre 70.000 de noi flacoane de remdesivir. Vreau să fac specificarea că astăzi avem în stoc suficiente doze din acest medicament pentru următoarele săptămâni, dar dorim din timp să asigurăm continuitatea tratamentului în spitalele din România, astfel încât după publicarea în Monitorul Oficial, imediat vom începe demersurile de achiziţie publică pentru acest medicament”, a declarat ministrulu interimar al Sănătăţii, Cseke Attila.

Potrivit lui, 30 de milioane de lei vor fi folosiţi pentru finanţarea cheltuielilor necesare funcţionării centrelor de vaccinare.

„30 de milioane de lei sunt alocaţi pentru finanţarea cheltuielilor necesare funcţionării centrelor de vaccinare. Aici cu specificaţia că sumele pe care le-am plătit au acoperit inclusiv cheltuielile funcţionării şi salariile pentru luna septembrie. Centralizarea datelor se face în fiecare lună în jurul datei de 15, ceea ce înseamnă că în 17 - 18 noiembrie vom trimite alocările necesare şi pentru plata salariilor în centrele de vaccinare pentru luna octombrie. 

De asemenea 30 de milioane de lei pentru suplimentarea achiziţionării de tichete de masă acordate persoanelor cu schemă completă de vaccinare”; a mai spus Cseke Attila.

Potrivit ministrului, 152,5 milioane lei vor fi folosite pentru continuarea programelor naţionale de sănătate.

„Această sumă de 30 de milioane de lei şi 152,5 milioane de lei pentru continuarea programelor naţionale de sănătate din care 26 de milioane de lei pentru achiziţionarea următoarei tranşe de 700.000 de doze de vaccin gripal, în vederea continuării campaniei de vaccinare antigripală gratuită, 20 de milioane de lei pentru achiziţia unui număr de 36.000 de doze de vaccin anti - HPV, 26,5 milioane de lei pentru achiziţionarea a 135.000 de doze de vaccin hexavalent pentru imunizarea copiilor în primul an de viaţă, 50 de milioane de lei pentru asigurarea medicamentelor antiretrovirale şi antiifecţioase pentru tratarea patologiei HIV/SIDA şi pentru programul de TBC şi 30 de milioane de lei pentru asigurarea fondurilor pentru decontarea testelor RT-PCR realizate în unităţile sanitare conform metodologiei aflate astăzi în vigoare, sunt 193 de astfel de laboratoare care sunt cuprinse în schema de finanţare şi sunt finanţate de la bugetul Ministerului Sănătăţii”, a declarat ministrul.

Aceste sume se adaugă la două suplimentări anterioare pentru achiziţia de medicamente destinate pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea finanţării programului de terapie intensivă şi o alta pentru achiziţia vaccinului diftero-tetano-pertussis

„Această suplimentare se adaugă la cele două suplimentări anteriorare ale bugetului Ministerului Sănătăţii, de la sfârşitul lunii septembrie de 457 de milioane de lei, din care s-au achiziţionat medicamente destinate pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea finanţării programului de terapie intensivă derulat din bugetul Ministrului Sănătăţii. De asemenea în luna octombrie au mai fost alocate din fondul de rezervă alte 10 milioane de lei pentru achiziţia vaccinuluidiftero-tetano-pertussis”, a mai spus ministrul.

Mai multe pentru tine:
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget