FOTO VIDEO Piaţa Universităţii, după 25 de ani. De la „Jos Ceauşescu!“ la „Jos Băsescu!“

În ziua în care România s-a despărţit de Traian Băsescu, în centrul Bucureştiului s-au comemorat 25 de ani de la începutul Revoluţiei care l-a dat jos pe Nicolae Ceauşescu. Lozincile s-au amestecat în nota istoriei tragicomice a românilor.

Trăiesc printre noi câţiva oameni pentru care Piaţa Universităţii nu este „acolo“. Piaţa Universităţii este „atunci“. Duminică s-au întors în timp la acel sens giratoriu al istoriei noastre.

Au fost peste 100 de revoluţionari animaţi de dorinţa de a retrăi acele momente şi de a păşi din nou liberi pe Bulevardul Magheru. După 25 de ani, fiecare consideră că Piaţa Universităţii este a lui. Revoluţionarul Dumitru Dincă era supărat că Primăria a scos din pământ stâlpul pe care s-a urcat la 21 decembrie şi de pe care a strigat „Jos Ceauşescu!“: „Cum să scoţi un monument istoric?“, se întreba revoluţionarul, care trăieşte cu iluzia că primarul Oprescu o să pună stâlpul la loc într-o zi.

Doru Mărieş, un alt revoluţionar de marcă în breaslă, se băgase pe sub un steag mare cât toată lăţimea Bulevardului Magheru şi tăia la el cu un cutter – îi făcea gaura de la stemă –, chiar dacă steagul cu pricina nu avea stemă. Pe rând, şi alţi revoluţionari au făcut alte găuri în steag. La lăsarea serii, steagul era ciuruit pe toate părţile.

Un preot se certa cu câţiva cetăţeni din pricina unor cântece legionare. Câţiva băieţi de la „Noua Dreaptă“ îşi făceau de lucru cu vopsea pentru lozinci. Un grup de pensionari, uitaţi prin Piaţa Universităţii de la revoltele anti-austeritate din 2012, strigau în continuare „Jos Băsescu!“, în timp ce Băsescu pleca în oraş să bea bere ca orice om liber.

Vali Sterian şi John Lennon

Fondul sonor a fost asigurat de un bărbat care a lipit o portavoce de smartphone-ul pe care rula un YouTube cu Vali Sterian cântând „Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni“.

„Pe 21 am fost aici, în Piaţă, şi am strigat «ori învingem, ori murim!» Şi am crezut în chestia asta“. Cel care spune aceste cuvinte e un vagabond al oraşului. Poartă în spate o chitară. Cântă seara prin centrul vechi al Bucureştiului pentru mărunţiş şi ţigări. Îl rugăm să cânte ceva care spune povestea Revoluţiei române. Scoate o chitară şi după un suspans de câteva acorduri neutre începe să cânte „Imagine“, de John Lennon.

Dincolo de gardurile puse de jandarmi pentru a bloca circulaţia între Universităţii şi Romană, bucureştenii îşi vedeau de treburile lor.

Dacă-i întrebi de Revoluţie, te loveşti de o baricadă clădită solid în aceşti 25 de ani: „Păi aia a fost Revoluţie?“. Pe un ghiveci stradal din faţa Teatrului Naţional cineva scrisese „Să fim oameni!“. Este, probabil, cel mai bun slogan care poate fi strigat la un sfert de secol de la Revoluţie.

Ce rămâne după Revoluţie? Imaginile pe care nu le vom uita niciodată