FOTO Premierul Cioloş şi ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer, au strâns gunoaie în Delta Văcăreşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Dacian Cioloş şi ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer, alături de aproximativ 200 de voluntari ai unui ONG, au strâns, joi, gunoaie din zona Parcului Văcăreşti, pe care premeierul l-a numit cel mai mare parc natural urban din Uniunea Europeană.

Alături de premier s-au aflat şi reprezentanţi ai Executivului, precum purtătorul de cuvânt al Executivului şi şeful Corpului de Control al primului-ministru. 

Premierul Dacian Cioloş a afirmat că zona, care a primit recent statutul de arie naturală protejată, este un parc natural urban, cel mai mare din Uniunea Europeană.

”Acţiunea de astăzi este binevenită nu doar prin rezultatele pe care o să le lăsăm în urmă, împreună cu echipa de voluntari, dar e binevenită pentru că dăm un semnal că nu este suficient să iei o decizie doar pe hârtie, publicată în Monitorul Oficial. Această decizie trebuie pusă în practică şi trebuie început cu începutul, să dăm demnalul că de acum înainte, această zonă nu mai este o groapă de gunoi, unde aruncăm ce nu ne interesează şi ar trebui să devină un parc, care să fie al nostru, dar al meu ca cetăţean, în aşa fel încât prin asumarea individuală a acestei responsabilităţi, să ne putem asuma în mod colectiv transformarea acestui loc într-un parc”, a declarat primul-ministru. 

Dacian Cioloş a mai declarat că prin planul de management, la care se lucrează, se vor delimita zonele şi gradul de protecţie, în interiorul Parcului Natural, şi se va stabili ce se polate face în zonă. 

”Se vor putea face inclusiv anumite construcţii, în anumite condiţii, se vor putea desfăşura activităţi economice, probabil chiar imobiliare, în anumite limite, important este să avem acest plan de managament şi să vedem ce resurse mobilizăm, pentru a deveni ceea ce ne dorim cu toţii, un adevărat parc natural”, a spus Cioloş. 

Ministrul Mediului a declarat că în aria protejată Vărăreşti a avut loc deja o acţiune de ecologizare, cu utilaje, precizând că s-au strâns 2.200 mc de gunoi, cu escavatoare, iar ulterior a început o campanie cu voluntari de la ”Let's Do It, Romania!” o acţiune în care toţi cei care doresc să se implice în curăţarea acestei zone, o pot face. 

Palmer a arătat că, până când se va intra într-un mod de administrare formală a Parcului Văcăreşti, ministerul mediului, împreună cu Administraţia Naţională Apele Române a organizat o acţiune de pază a zonei, 24 de ore din 24, astfel încât să se prevină acţiunile de braconaj şi de incendii. De asemenea, s-au blocat intrările în Parc unde camioanele aruncau materiale de construcţie. 

Palmer a menţionat că este vorba despre o pază temporară, pentru că este nevoie de o licitaţie publică, dar în prezent aceasta este asigurată de cei de la Apele Române, care fac o pază mobilă, prin tot parcul. 

”Lucrăm la etapele următoare pentru a da în administrare Parcul naţional”, a mai spus ministrul Mediului.

Cristiana Paşca Palmer a mai spus că în zonă au venit peste 200 de voluntari, în aceste zile, care au strâns materiale plastice şi alte tipuri de gunoaie care pot fi reciclate, şi că acest lucru se va întâmpla şi în perioada week-endului. 

Întrebată când va fi dată în folosinţă publică această arie protejată, ministrul Mediului a precizat că bucureştenii pot veni şi acum să viziteze zona, deşi nu este încă amenajată. 

Palmer a menţionat că va fi realizat un plan de management, de către cei care vor câştiga dreptul de administrare al zonei. 

”Partea de elaborarea a procedurii, de dare în administrare, va mai dura probabil cel puţin o lună, şi din clipa în care se semnează un contract cu câştigătorul, pe zece ani, ei trebuie să facă nişte studii ştiinţifice şi să determine zonarea. Mă aştept ca între şase luni şi un an, maxim, să existe o viziune foarte bine detaliată într-un plan de managament”, a spus ministrul Mediului. 

Cristiana Paşca Palmer a mai anunţat că se lucrează la un ghid regulament, pentru cei care vin în vizită în delta Văcăreşti, cu câteva reguli clare privind modul de manifestare în această zonă, inclusiv prin interzicerea folosirii focului. 

În timpul acţiunii, un antreprenor din Botoşani s-a adresat premierului Cioloş, spunând că a venit să concesioneze acest parc, în scop piscicol. ”Se poate sau nu se poate?”, l-a întrebat acesta pe Cioloş. 

Premierul i-a răspuns că o parte din terenuri sunt proprietate privată. ”Va exista o procedură de licitaţie, nu pentru a concesiona terenul, ci pentru a adminstra parcul, şi de a aplica anumite măsuri de punere în valoare a Parcului”, a spus Dacian Cioloş. 

Ministrul Mediului a arătat, la rândul ei, că ariile protejate se dau în administrare sau în custodie, fiind o procedură foarte clară. 

”Eu vorbesc de o societate comercială. Eu am o arie protejată, din 2007, şi nu o pot folosi. Din 2006 încerc să discut cu ministrul, să înţeleagă acest lucru şi cei de la Apele Române refuză să îmi înlocuiască acumularea, şi eu nu produc”, a spus persoana, nemulţumită, acuzând-o Palamer că nu îl primeşte în audienţă. 

”Faceţi nişte afirmaţii care nu sunt reale”, i-a răspuns Cristiana Paşca Palmer.

Premierul şi ministrul muncii au mers prin Parc aproximativ o oră, pentru a aduna, alături de voluntarii din organizaţia non-guvernamentală, gunoaie pe digul Parcului Văcăreşti, dinspre Şoseaua Olteniţei. 

Atât premierul cât şi ministrul Mediului au purtat tricouri albe cu mesajul ”Brâncuşi e al meu, aşa cum şi Parcul Văcăreşti e al meu”. 

Mai multe pentru tine:
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Maia Sandu: Republica Moldova este pregătită să treacă la următoarea etapă de negocieri cu UE, dar procesul este blocat de refuzul Ungariei în raport cu Ucraina
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Excremente umane vechi de 1.300 de ani, analizate de oamenii de știință
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Acuzații de malpraxis la Spitalul din Sinaia, după ce o pacientă ar fi intrat în comă după o operație ușoară. Cine este medicul care a operat-o
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”