Firme care au angajat la negru muncitori străini, amendate cu peste 1,6 milioane de lei

0
Publicat:

Firme care au angajat „la negru” muncitori străini au fost amendate cu peste 1,6 milioane de lei în urma controalelor derulate de Inspecția Muncii în colaborare cu Inspectoratul General pentru Imigrări, a informat marți Ministerul Muncii.

40 de muncitori străini au fost depistați că munceau fără forme legale. Foto arhivă

În cadrul controalelor, inspectorii de muncă au verificat dacă angajatorii au obținut avizul de angajare de la Inspectoratul General pentru Imigrări (I.G.I.) înainte de a primi la muncă cetățeni străini și dacă au încheiat contracte individuale de muncă în conformitate cu prevederile legale.

Potrivit informării Ministerului Muncii, prin aceste controale s-a urmărit ca instruirea în domeniul securității și sănătății în muncă să fie corespunzătoare și adaptată la nivelul de înțelegere al lucrătorilor străini.

Astfel, în domeniul relațiilor de muncă au fost efectuate 658 de controale, în cadrul cărora aplicate un număr total de 207 sancțiuni contravenționale, dintre care 116 amenzi în valoare totală de 1.631.800 lei. Au fost depistate prestând muncă nedeclarată 64 de persoane, din care 40 cetățeni străini iar inspectorii de muncă au identificat 22 cetățeni străini fără aviz de angajare.

Pentru remedierea neconformităților constatate, au fost dispuse 665 măsuri obligatorii pentru intrare în legalitate.

În domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate 429 de controale, în cadrul cărora au fost aplicate 423 sancțiuni contravenționale, dintre care 94 de amenzi în valoare de 539.000 lei. A fost sistată activitatea a 2 locuri de muncă și au fost oprite din funcțiune 3 echipamente de muncă.

Pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost dispuse 525 măsuri obligatorii pentru intrare în legalitate.

În contextul gestionării fenomenului migrației și al promovării unei migrații legale, Inspectorul general de stat adjunct, Mihai Nicolae Ucă, a subliniat importanța întăririi controlului asupra legalității încadrării în muncă a cetățenilor străini și a condițiilor de muncă ale acestora precum și a colaborării instituționale cu Inspectoratul General pentru Imigrări atât în efectuarea acțiunilor de control, cât și prin schimbul de date și informații.

Mai multe pentru tine:
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta