Experţi în sănătate: Românii nu au nevoie de „Programul vitamina D”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Românii nu au nevoie de un program naţional prin care vitamina D să se acorde gratuit”, susţin specialiştii. Aceştia afirmă, la unison, că anunţul făcut de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, care vrea să pună bazele unui program naţional care să acorde această vitamină gratuit copiilor, este „o aberaţie”.

Concret, oficialul din Ministerul Sănătăţii a declarat că, după adoptarea bugetului pe anul 2019, va fi implementat acest program, care îi vizează nu doar pe copii, ci şi pe românii care au deficit de vitamina, programul urmând a asigura nu doar medicaţia ci şi investigaţiile necesare. 

Expert: „E o aberaţie de la început la sfârşit”

Anunţul Sorinei Pintea vine la scurt timp după declaraţiile făcute de preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, care a considerat că din bugetul pentru 2019, prea mulţi bani s-au dus către serviciile secrete. „Eu mă gândesc la un program de acordare gratuită pentru toţi copiii din România de vitamina D”, a punctat Dragnea. 

„Aş vrea să ştiu, când se face un asemenea anunţ, care este comisia sau expertul care a recomandat aşa ceva. Pe ce se fundamentează recomandarea ministrului? Normal ar fi să ştim cât costă şi de ce se ia o asemenea măsură. Ca să se evite ce? Că nu are ce să evite printr-o asemenea măsură. E o aberaţie de la început la sfârşit. S-au gândit la ceva populist. Mută bani din stânga în dreapta şi au ajuns să discute despre acest program care nici nu costă şi care nici nu e necesar”, a explicat, pentru „Adevărul”, medicul Sorin Paveliu, expert în politici de sănătate. 

Reprezentant pacienţi: „Se ignoră alte programe naţionale”

La rândul său, Cezar Irimia, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor Cronici din România (APCR), spune că un asemenea program nu e necesar, în condiţiile în care programe naţionale importante, cum este cel pe oncologie, au primit sume mici şi nu acoperă analizele şi investigaţiile bolnavilor aflaţi pe listele de aşteptare.

„Mi se pare aberant să vii cu asemenea idei. Avem pacienţi cu cancere, copii cu cancere. Chiar dacă declară medicii că au de toate şi că e un moft al părinţilor să-i ducă afară pentru analize, sunt cazuri în care asociaţiile plătesc o grămdată de bani pe investigaţii pentru că părinţii nu-şi permit, iar statul român îi pune pe aceşti micuţi pe liste de aşteptare, condamnându-i la moarte. În asemenea condiţii, guvernanţii vor să dea românilor gratuit vitamina D”, a punctat reprezentantul pacienţilor. 

Ce spun studiile

Tot ieri, reprezentanţa Comisiei Europene (CE) la Bucureşti a avut o reacţie pe pagina sa de Facebook, postând fragmente dintr-un studiu privind vitamina D. „Cercetătorii recomandă o alimentaţie bogată în vitamina D, mai ales în lunile de iarna, care să includă produse precum ouă, peşte gras şi ciuperci”, arată reprezentanţa din România a CE.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete