Video Copii „răpiți” de pe stradă pentru vizualizări pe TikTok. Ce spun specialiștii despre astfel de experimente sociale

Oamenii creează scenarii false în care sunt răpiți copii și alte situații periculoase pentru a obține cât mai multe vizualizări pe platformele online, dar aceste „experimente sociale” riscă să desensibilizeze publicul și să erodeze încrederea în adevăratele situații de criză, spun specialiștii.

Un copil este smuls din fața ta. Ce faci? a) Îți pui viața în pericol și îl urmărești pe vinovat, b) Suni imediat la poliție sau c) Presupui că este o glumă și îți continui ziua?  

Acestea sunt dilemele cu care se confruntă milioane de utilizatori de social media în fiecare zi, de îndată ce dau click pe un videoclip în care este prezentat un „experiment social”, potrivit Metro.

Fenomenul alarmant, care a început să apară acum mai bine de un deceniu, a explodat pe TikTok și alte platforme, pe măsură ce creatorii generează narațiuni false și terifiante în încercarea de a deveni virali. 

Dilemele morale la care sunt supuși spectatorii nu implică doar răpirea copiilor.

Există creatori care se prefac că sunt orbi, așteptând să vadă dacă cineva îi va ajuta să coboare scările. Alții pretind că pun droguri în băutura partenerului de întâlnire pentru a testa dacă cineva îi va opri din a lua o înghițitură. În unele clipuri, diverse persoane escaladează balustradele unui pod, ca și cum ar intenționa să-și ia viața, pentru a vedea dacă cineva va încerca să-i salveze.

Dincolo de distracție

Deși cei din spatele acestor cascadorii virale insistă că sunt create pentru a „atrage atenția oamenilor asupra acestor probleme”, realitatea este că ele creează și o cultură periculoasă, potrivit psihologului Daniel Glazier.

„Stabilirea acestor incidente artificiale și rușinarea publică a celor care nu reacționează riscă să desensibilizeze serios oamenii la orice urgențe reale care se desfășoară în jurul lor”, a explicat acesta.

„Prin fabricarea și monetizarea unor crize false pentru vizualizări, condiționăm un sentiment de scepticism. Cu cât sunt dezvăluite mai multe dintre acestea ca fiind „farse”, cu atât devine mai greu pentru public să distingă adevăratele urgențe de cele înscenate.”

Riscul de a desensibiliza publicul la urgențe reale nu este singura problemă.

„Dintr-un punct de vedere etic, ar trebui să ne deranjeze cu toții lipsa de consimțământ și manipularea emoțională implicată”, spune Dr. Glazier.

Reacția online față de oricine care nu se implică – deși evenimentele sunt false – este, de asemenea, un motiv de îngrijorare, adaugă el.

„Încălcare a demnității umane”

„Punerea oamenilor neștiutori în situații extrem de stresante fără acordul lor, apoi ridiculizarea publică a reacțiilor lor, este o încălcare a intimității și a demnității umane”, spune el. „Stresul psihologic de a avea inacțiunea judecată și ridiculizată online poate fi imens.”

De fapt, oamenii care nu fac nimic nu sunt doar victime ale unei farse crude, ci sunt și victime potențiale ale „efectului de spectator” – un termen inventat după uciderea lui Kitty Genovese în 1964.

Când aceasta a fost ucisă în fața casei sale, se spune că 38 de persoane au văzut atacul – niciuna dintre ele nu a intervenit pentru a o ajuta. Incidentul a determinat o teorie conform căreia, cu cât sunt mai multe persoane prezente într-o situație de urgență, cu atât este mai puțin probabil ca cineva să ajute.

Când lucrurile devin cu adevărat periculoase

Într-un videoclip înscenat de creatorul Matthew Bandeira, care a ajuns la 53 de milioane de vizualizări – un membru al publicului a încercat să oprească răpirea unei fetițe sugerând că ar putea să-l împuște.

Bărbatul care a intervenit a spus: „Cum o cheamă? Pe cale să spun RIP, nu știi ce am pe spate”, în timp ce și-a băgat mâna sub geacă ca și cum ar scoate un pistol.

Un TikToker a comentat: „Pe cale să spun RIP – nu se juca,” în timp ce altcineva a spus: „Aceste experimente sociale vor duce pe cineva la închisoare.”

„Mai degrabă decât să exploatăm tendințele comportamentale umane pentru divertisment, acea energie creativă ar putea fi mai bine canalizată în campanii educaționale despre identificarea urgențelor reale și modalitățile adecvate de a oferi asistență”, spune Dr. Glazier.

„Scopul ar trebui să fie cultivarea unei culturi de implicare activă a comunității și sprijin – nu erodarea încrederii publicului prin situații înșelătoare.”