EXCLUSIV Montarea repartitoarelor, din nou amânată. Experții avertizează: „Se evită corectitudinea în facturare de aproape două decenii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Termenul pentru montarea repartitoarelor pentru măsurarea consumului de energie termică a fost prelungit cu încă un an, până la 31 decembrie 2026, au transmis reprezentanții Ministerului Energiei la solicitarea „Adevărul”.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

În același timp, pe circuitul de avizare al Ministerului Energiei se află un mecanism de acordare a unui sprijin pentru persoanele vulnerabile, în valoare de maximum 750 lei, pe locuinţă/gospodărie până la data de 1 septembrie 2026. Banii s-ar acorda numai după montarea de către o societate autorizată a unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, inclusiv robineţi pentru reglarea consumului de energie termică.

Mihai Mereuță: În apartamentele unde s-au montat au existat rezultate pozitive

Amânarea nu este însă văzută neapărat cu ochi buni de cei vizați. Mihai Mereuță, președintele Ligii Habitat, a explicat pentru „Adevărul” că obligativitatea montării repartitoarelor ar fi adus o corectitudine necesară în împărțirea costurilor.

„Este obligatorie conform legii, de atâția ani de zile, da, este obligatorie. Din 2007 se rostogolesc termene. Suntem în 2025 și mai atrag atenția că în 2007 - 2008 mai sunt legi adoptate atunci (...) și anume legislația privind asigurările obligatorii, la fel, din 2008, și nerespectată și în ziua de astăzi. N-a fost o singură lege adoptată atunci care s-a tot prorogat la aplicare. Dar în sute de mii de apartamente unde s-au montat au existat rezultate pozitive, acolo unde s-a respectat reglementarea.”, amintește Mihai Mereuță.

Un argument valid al celor reticenți în anii trecuți era faptul că unii vecini închideau complet repartitoarele, pereții se răceau, iar cei care își încălzeau apartamentele plăteau enorm pentru a compensa pierderea termică. Legislația s-a schimbat însă, iar noile norme de calcul care intră în vigoare elimină această anomalie.

„Până de curând, până acum un an, norma de repartizare încuraja așa-zisele economii brutale: «închid tot și plec». Nu acum. Cu noua normă, în clipa în care ai un 45% la început de sezon, părți comune, indiferent dacă ții deschis sau închis. (...) Căldura nu are obiceiul să stea unde închizi tu. Există transfer termic între apartamente și atunci ai de plată”, avertizează specialistul.

Pentru cei care pun la îndoială acest sistem, temându-se că vor plăti mai mult, președintele Ligii Habitat ține să demonteze acest mit.

„Rezultatele au fost foarte bune, indiferent de informațiile care au circulat. Eu nu am găsit un bloc în România în care să crească consumul pe bloc după montarea robineților termostatați. (...) Nu e o părere, e o stare fizică. Atât zic: nu a existat niciun bloc în care să crească consumul pe branșament după montare. Nu găsiți, oricât ați căuta”, a explicat Mihai Mereuță.

Primăriile pierd anual sute de milioane de lei

Dincolo de obligația cetățeanului, Mihai Mereuță arată cu degetul spre responsabilitatea autorităților locale. Dacă primăriile ar fi gestionat acest proces centralizat, acum mulți ani, falimentele sistemelor de termoficare ar fi putut fi evitate, iar de la bugetele locale s-ar fi economisit sume considerabile. În București, Primăria Generală achită anual pentru termie aproximativ 1,5 miliarde de lei drept subvenție.

„Dacă ar fi existat o abordare din partea municipalității acum mulți ani, când am propus, ar fi fost o treime economie la plata subvenției. Gândiți-vă cât se plâng că au de plătit subvenții. Până acum se montau și se amortizau de trei ori numai prin economia făcută la plata subvențiilor. Vă dați seama ce rezervă de economie există și ce risipă. De fapt, suntem bogați”, declară președintele Ligii Habitat.

Conform Legii eficienței energetice, nerespectarea termenului limită pentru montarea sistemelor de măsurare a consumului de energie termică poate fi sancționată cu amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele