EUROBAROMETRU 71% din tinerii români se simt marginalizaţi în ţară, ca urmare a efectelor crizei economice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape un sfert din tinerii români cu vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani se simt marginalizaţi în România ca urmare a efectelor crizei economice, însă doar 34% din ei se simt motivaţi să plece din ţară din această cauză, arată cel mai recent sondaj Eurobarometru, realizat la comanda Parlamentului European.

Sondajul relevă faptul că mai mult de jumătate din tinerii europeni cu vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani se simt marginalizaţi în ţările lor, ca urmare a efectelor crizei economice, dar puţini vor să emigreze din acest motiv. Sondajul arată că aproape toţi respondenţii se declară interesaţi să afle mai multe despre Uniunea Europeană şi felul în care funcţionează instituţiile acesteia.

Astfel, o majoritate absolută dintre respondenţii din 20 de state membre au declarat că se simt marginalizaţi, media la nivel european fiind de 57% (cu un maxim de 93% în Grecia şi un minim de 27% în Germania). În cazul României, 71% din tineri au sentimente de excludere din cauza crizei.

Jumătate din tinerii români nu vor să studieze sau să lucreze în străinătate

Acelaşi studiu arată că, în cazul României, 51% din tineri nu sunt interesaţi să lucreze sau să studieze în străinătate, în timp ce 44% ar dori să facă acest lucru, iar 85% nu au călătorit niciodată într-o altă ţară UE pentru a studia sau pentru a munci. La nivel european, 61% din tineri nu doresc să studieze sau să lucreze într-o altă ţară UE, în timp ce 32% vor.

Referitor la importanţa cunoştinţelor despre UE şi a participării la vot la alegerile europene, 89% din respondenţii români consideră că este important să înveţe despre Uniunea Europeană şi despre cum funcţionează instituţiile acesteia şi 37% consideră că votul la alegerile pentru Parlamentul European este cea mai bună metodă de a participa în mod eficient la viaţa publică a Uniunii.

Europenii, foarte activi pe reţelele de socializare

Totodată, studiul arată că dintre tinerii europeni, care sunt foarte activi pe reţelele sociale, 46% (49% în cazul României) consideră că aceste reţele reprezintă "un progres pentru democraţie, deoarece permit tuturor să participe la dezbaterea publică". În schimb, 27% (atât la nivelul UE, cât şi al României) cred că acestea reprezintă "un risc pentru democraţie, din cauza potenţialei utilizări necorespunzătoare a datelor cu caracter personal".

Cercetarea sociologică a fost efectuată între 8 şi 25 aprilie 2016, pe un eşantion de 10.294 de tineri din cele 28 de state membre UE, cu vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani şi a fost realizat la comanda Parlamentului European, existând diferenţe semnificative de la un stat la altul în ceea ce priveşte răspunsurile înregistrate. Rezultatele sondajului au fost publicate în contextul în care Parlamentul European organizează în perioada 20-21 mai la Strasbourg Evenimentul European pentru Tineret.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine