Eugen Nicolăescu: Medicul va fi obligat să spună pacientului ce medicamente i se potrivesc. Ce vrea să ia decide bolnavul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Nicolăescu a vorbit marţi la Craiova despre viitoarele schimbări din sistemul sanitar  FOTO Adevărul

Medicul va fi obligat să informeze pacientul despre medicamentele care i se potrivesc în funcţie de diagnostic, iar bolnavul va decide singur dacă ia vrea un medicament mai scump sau mai ieftin. Aşa a declarat, marţi, la Craiova, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, vizând măsurile de reformă în sistemul sanitar.

„Noi vom introduce o normă începând cu contractul-cadru pe anul 2014, şi o spun poate în premieră pentru dumneavoastră astăzi, dar va fi în curând publică această informaţie: în acordul cu Fondul Monetar Internaţional avem o prevedere pe programul Ministerului Sănătăţii prin care medicul va fi obligat să informeze pacientul ce medicamente i se potrivesc, de la generic până la original, şi pacientul să decidă, să opteze“, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, la o întâlnire regională pe tema proiectelor de acte normative lansate de minister în dezbatere publică.

Ce prevede legea actuală

Potrivit lui Nicolăescu, legea actuală prevede că dacă un pacient merge la o farmacie care are contract cu CAS şi nu are medicamentul prescris de medic, în 24 de ore are obligaţia să-l aducă.

„Dacă nu, la reclamaţia dumneavoastră, Casa poate sancţiona acea farmacie. Deci cadru există, însă ceea ce se întâmplă sunt deficienţe de funcţionare“, a spus Eugen Nicolăescu.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a fost prezent, marţi, la Craiova, la o întâlnire cu reprezentanţii sistemului sanitar din judeţele Olteniei, în cadrul unei dezbateri regionale, temele discutate vizând punerea în aplicare a unor proiecte din cadrul Programului de Guvernare şi măsurile de reformă care urmează să fie adoptate.

Întâlnirea de marţi, de la Craiova, la care a fost prezent şi Cristian Buşoi, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), este a treia dezbatere publică organizată de Ministerul Sănătăţii privind proiectele de lege viitoare, astfel de întâlniri având deja loc la Alexandria şi Constanţa.

Ministrul Sănătăţii a menţionat totodată că proiectele de lege se vor regăsi pe site-ul ministerului în formă iniţială, urmând ca la finalul dezbaterilor din toată ţara să fie publicate şi variantele finale ale acestor proiecte.

Următoarea dezbatere publică va avea loc la Sighişoara, în data de 5 septembrie, Iaşi, Timişoara, Oradea şi Bucureşti fiind ultimele patru oraşe în care vor avea loc astfel de întâlniri.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG