Elena Udrea, după ce Delia a spus că nu vrea copii: „Cred că ar fi o mamă minunată și fericită“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elena Udrea, aflată în închisoare pentru luare de mită în dosarul Gala Bute, a transmis duminică, 23 octombrie, pe Facebook, că ea a spus încă din adolescență nu vrea copii și a preferat să se dedice carierei, dar cu timpul și-a schimbat părerea.

Elena Udrea / Foto Arhivă / Inquam Photos / Octav Ganea

„Un comentariu la subiectul de a face sau nu copii din perspectiva experienței mele personale. Dintotdeauna din adolescență sau chiar mai devreme eu am susținut cu argumente multe că nu vreau copii și m-am dedicat carierei și timpul a trecut”, a transmis Elena Udrea.

În plus, ea a precizat că viața sa s-a schimbat după ce s-a născut fetița sa.

„Viața mea a fost fabuloasă, împlinită, realizată, spectaculoasă, specială până să apară fetiță mea. Dar acum, cu ea, pot doar să spun că e infinit mai mult. De fapt, cred că nici nu ar trebui comparate trăirile și viața unei femei înainte și după ce are un copil pentru că sunt din alt registru, este altceva”, a adăugat Udrea.

Fostul ministru al Turismului a mai precizat că și ea credea că nu este făcută să fie mamă, dar și că în prezent a aflat ce înseamnă să fi părinte și că nu e vorba doar de a pune pemperi.

„Acum însă știu că mama nu este despre abilitatea de a pune pempersi, sau despre a a alege cea mai bună grădiniță pentru copil. Mama este despre iubire, toată iubirea de care sunt în stare să o dau și să o primesc.”, a mai scris ea.

Elena Udrea a precizat că ea a născut la 44 de ani și că Delia Matache, care are 40, mai are timp să se gândească. „Cred că ar fi o mamă minunată și fericită.”, a concluzionat Udrea.

Fetița acesteia s-a născut în 2018, într-un spital privat din din San Jose, Costa Rica, în timp ce Elena Udrea fugise din țară.

În iunie 2018, Elena Udrea a fost condamnată în dosarul Gala Bute la 6 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu. La acel moment, ea era în Costa Rica, unde ceruse azil politic. În octombrie 2018, a fost reținută de Interpol în Costa Rica, unde a fost încarcerată. În decembrie 2018 a fost eliberată, ca urmare a deciziei Curții Constituționale, care a hotărât că sunt ilegale completurile de 5 judecători de la instanţă supremă. 

Procesul fostului ministru s-a reluat, iar Elena Udrea a fost condamnată definitiv, în aprilie 2022, la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Ea a plecat din ţară înainte de pronunţarea deciziei, şi a fost oprită de autorităţile bulgare la graniţa cu Grecia. A fost extradată și adusă în țară în 16 iunie 2022 și este încarcerată la Penitenciarul Târgșor.

 

Mai multe pentru tine:
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată