Dublu standard. Scandalul alimentelor  pentru „Est“, de calitate mai proastă decât cele pentru „Vest“, confirmat de Cehia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce oficialii cehi au descoperit că doar trei dintre cele 21 de produse conţineau aceleaşi ingrediente ca alimentele distribuite de multinaţionale în ţările vest-europene, specialiştii români spun că se aşteaptă ca rezultatele studiului făcut de Ministerul Agriculturii de la noi să arate că produsele comercializate în România sunt mai slabe calitativ şi nutriţional.

Scandalul alimentelor cu dublu standard continuă şi se întinde în tot mai multe ţări. Zilele trecute cehii au descoperit că, deşi cumpără aceleaşi mărci ca vest europenii, ingredientele din produsele vândute în ţara lor diferă şi sunt mai slabe din punct de vedere nutriţional şi calitativ. Mai exact, aceştia au constatat că din 21 de produse testate, doar în trei cazuri au fost înregistrate aceleaşi ingrdiente ca în magazinele din vest. 

Rezultatele nu l-a luat prin surprindere pe Sorin Mierlea, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor din România. 

„Mă aştept ca rezultatele studiului comparativ făcut de Ministerul Agriculturii de la noi să vină cu concluzii similare. Este clar că avem o diferenţă majoră între Vest şi Est din perspectiva calităţii alimentelor. Vina aparţine în primul rând autorităţilor care nu au luat măsuri. Practic, deşi suntem consideraţi consumatori europeni, nu avem aceleaşi drepturi ca şi ei. Atitudinea pe care o avem la nivel de ţară e total greşită pentru că aici nu discutăm de medicamente ci discutăm de mâncare, deci punem în pericol siguranţa cetăţeanului”, a explicat, pentru „Adevărul”, Sorin Mierlea. 

Anchetă în curs de derulare 

De altfel, în momentul de faţă, specialişti de la Autoritatea Naţional Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) fac analize pe 29 de probe, respectiv preparate din carne, conserve de peşte, ciocolată şi alte alimente, prelevate din lanţuri de magazine din Belgia, Olanda şi Germaria care se regăsesc şi în România, respectiv Lidl, Kaufland şi Delhaize (Mega Image). Experţii spun că, în urma analizelor vor vedea dacă produsele respective sunt susceptibile de dublu standard. 

„Probabil că vor ieşi diferenţe”, spune şi medicul Corina Zugravu, specialist în alimentaţie publică. „Dar diferenţele se văd în preţ. Nu ai cum să ai un produs ieftin şi calitativ. De cealaltă parte, ancheta e încă în coadă de peşte pentru că nu ai nişte parametri clari prin care să analizezi şi să compari aceste lucruri. Sincer, nu sunt convinsă că la noi sunt produsele mai proaste pentru că şi noi suntem obligaţi să punem pe etichete valorile nutriţionale şi aşa mai departe”, a explicat medicul Corina Zugravu. 

„Dacă e super calitate e şi preţ mare”

Potrivit acesteia, cumpărătorul e ghidat de preţ. „Nu cred că acuzând marfa de import că e proastă facem vreun serviciu cumpărătorului român. Ideea este că oamenii nu-şi permit să cumpere produse mai scumpe. Dacă e super calitate atunci vorbim şi de un preţ mare. E o balanţă foarte fragilă şi totul se reduce la bani”, a completat medicul.

Şi state cum sunt Bulgaria, Slovacia, Ungaria şi Polonia s-au plâns de dublul standard din domeniul alimentar. Oficiali din statele menţionate au solicitat Uniunii Europene să nu permită multinaţionalelor să utilizeze ingrediente de calitate inferioară în pieţele mai ieftine în care fac livrări. Cu toate acestea, doar trei din cele 21 de produse testate în Cehia aveau aceleaşi ingrediente principale ca cele care ajung să fie comercializate în Anglia sau Germania, arată presa internaţională. 

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă