Directiva UE: Părinţii care au copii de până la opt ani pot cere angajaţilor ore flexibile de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părinţii care au copii de până la opt ani pot cere ore flexibile de muncă FOTO: Arhivă

Europarlamentarul Dragoş Pâslaru a anunţat, printr-o postare pe Facebook, că directivă europeană care a intrat în vigoare prevede, prin altele că toţi părinţii angajaţi care au copii până la vârsta de opt ani au dreptul de a solicita angajatorilor ore flexibile de muncă, a intrat în vigoare marţi în toate Uniunea Europeană.

Directiva prevede o extindere şi o actualizare a drepturilor de muncă şi a protecţiei de care beneficiază cei 182 de milioane de lucrători din UE, potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene.

Măsurile introduse prin directivă includ: pentru taţi dreptul la 10 zile de concediu în apropierea sau imediat după naşterea copilului, cinci zile de concediu pentru persoanele care au în grijă membri ai familiei şi asigurarea faptului că două dintre cele patru luni de concediu pentru creşterea copilului sunt netransferabile între părinţi. 

De asemenea, directiva introduce un set de măsuri care sunt concepute pentru a sprijini statele membre în atingerea obiectivelor unui echilibru între viaţa profesională şi cea privită. Cum ar fi: încurajarea utilizării fondurilor europene pentru a îmbunătăţi furnizarea de servicii de îngrijire şi asigurarea protecţiei minorilor şi îngrijitorilor împotriva discriminării sau concedierii

Directiva îşi propune nu numai să îmbunătăţească echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată, ci şi să contribuie la creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă a femeilor şi a stabilităţii economice a familiilor.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort