Descoperirea româncei de la Cambridge care schimbă politica: „minoritățile gălăgioase determină deciziile politicienilor“

O cercetătoare română de la Cambridge a demonstrat printr-un studiu că politicienii din Marea Britanie și din Uniunea Europeană subestimează sistematic ce vrea majoritatea și se lasă conduși de o minoritate zgomotoasă – cercetarea ei a ajuns în Parlamentul britanic.

Lisa-Maria Tănase (28 de ani) este o cercetătoare română afiliată University of Cambridge, unde și-a susținut doctoratul în psihologie politică. Studiul ei a fost citat în Parlamentul Regatului Unit și preluat de publicații precum „The Guardian“, devenind un exemplu rar de cercetare academică cu impact direct asupra dezbaterilor politice la nivel înalt.

Născută în Casablanca, educată la un liceu francez, apoi la University College London – unde a urmat licența în Științe Politice și Neuropsihologie Cognitivă și masteratul în Științe Cognitive și Decizionale –, Lisa-Maria Tănase și-a construit traseul academic la Cambridge, unde a lucrat la Centrul Winton pentru Comunicarea Riscului și Evidenței înainte de doctorat, completat și de câteva cursuri la universități de top precum Stanford și London School of Economics.

Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, cercetătoarea vorbește despre cum politicienii subestimează sistematic sprijinul public pentru politicile climatice, confundând opinia majorității cu cea a unei minorități vocale amplificată de social media, despre mecanismul spiralei tăcerii și despre felul în care percepția eronată a opiniei publice blochează decizii politice importante. De asemenea, Tănase explică de ce acceptarea unei politici depinde mai puțin de cât costă și mai mult de cât de corect este percepută distribuirea poverii, și de ce atât cetățenii, cât și politicienii tind să supraestimeze polarizarea dintre grupuri.

„Weekend Adevărul“: Cum v-a venit ideea realizării tezei de doctorat care a ajuns să fie dezbătută în Parlamentul britanic?

Dacă ne gândim la democrații în sens mai larg, una dintre cele mai importante probleme este pierderea generalizată a încrederii în guverne. Datele furnizate de organizații precum OECD și Pew Research Center arată că, la nivel global, o majoritate a cetățenilor consideră că reprezentanții aleși nu țin cont de opiniile oamenilor obișnuiți. Această percepție este deosebit de îngrijorătoare deoarece este unul dintre cei mai puternici factori care influențează încrederea în guvern. De aceea, este esențial să îi ajutăm pe politicieni să demonstreze acuratețe în înțelegerea acestor opinii. Știm că mediul informațional actual este marcat de multă dezinformare, știri senzaționaliste, fapte distorsionate pe rețelele sociale și că, de multe ori, ajungem să auzim mai ales vocile cele mai extreme și mai zgomotoase. De exemplu, există dovezi solide, validate și replicate în numeroase studii, care arată că știrile false se răspândesc online mai rapid decât cele reale. În acest context informațional dificil, a avea o înțelegere corectă a ceea ce își dorește cu adevărat majoritatea, și nu doar o minoritate vocală, devine extrem de dificil. Tocmai de aceea am dorit să testez cât de exactă este percepția politicienilor asupra opiniei publice și, mai important, cum poate fi îmbunătățită această acuratețe.

Cum ați interacționat cu politicienii? Cu ce percepție despre aceștia ați rămas după realizarea cercetării?

Experiența mea a fost că politicienii au fost foarte deschiși la reflecție și sincer interesați de modalități constructive prin care să își îmbunătățească înțelegerea preferințelor publicului, deoarece au înțeles clar că cercetarea mea nu a fost concepută pentru a promova vreo politică anume. Scopul nu a fost să le spun ce politici climatice ar trebui să susțină sau să îi influențez într-o anumită direcție. De fapt, cercetarea mea arată aceleași tipare de percepție eronată de-a lungul întregului spectru politic, indiferent de partid, și atât în rândul politicienilor care susțin personal o politică, cât și al celor care o contestă. Cercetarea mea a fost primită pozitiv de politicieni atât din partide de dreapta, cât și de stânga, la fel de bine la nivel local, național și european. Problema centrală este dificultatea de a accesa date precise despre preferințele reale ale publicului. Obiectivul meu a fost pur și simplu să ajut politicienii să aibă acces la informații mai corecte și să fie mai puțin influențați de semnalele distorsionate ale unei opinii publice „zgomotoase“, dar nereprezentative.

Când aleșii ascultă vocile greșite

De ce credeți că lucrarea dumneavoastră de doctorat a ajuns să fie dezbătută în Camera Comunelor?

Studiul meu a fost prezentat într-un articol amplu publicat de „The Guardian“, articol care a fost citit și apreciat ca fiind pertinent de către ministrul Energiei din Marea Britanie. Ministrul de Stat a discutat public cercetarea mea în fața altor membri ai Parlamentului, în Camera Comunelor, iar ulterior am fost invitată să prezint rezultatele în cadrul a două grupuri parlamentare (All-Party Parliamentary Groups). Aceste grupuri reunesc parlamentari din partide diferite, ceea ce arată că cercetarea a fost primită pozitiv atât de stânga, cât și de dreapta, tocmai pentru că nu urmărește promovarea unei agende politice. Există un corp amplu de cercetări, realizate în numeroase țări, care arată că publicul larg interpretează frecvent greșit opinia majoritară, confundând opiniile unei minorități vocale cu cele ale majorității. Acest lucru poate descuraja exprimarea opiniilor și poate face ca norme sociale dăunătoare să pară „normale“, deși, în realitate, majoritatea oamenilor gândesc diferit. Fenomenul este documentat de decenii în cercetare. Ceea ce a fost mai puțin studiat până recent este faptul că aceste tipare apar și în rândul politicienilor. Cred că tocmai această convergență, aceeași tendință observată atât în rândul publicului, cât și al politicienilor, în mai multe țări, a contribuit la vizibilitatea și credibilitatea cercetării mele.

Care este și cum ați ajuns la concluzia tezei?

În cadrul doctoratului meu la Universitatea Cambridge am coordonat primul experiment realizat cu 100 de membri ai actualului Parlament britanic și peste 600 de politicieni europeni, în care am testat cât de corect percep aceștia nivelul de susținere publică pentru politicile climatice, cu sprijinul co-autorilor mei Profesor Lucia Reisch, Dr. Lee de-Wit, Dr. Malte Dewies. Am comparat estimările politicienilor privind procentul de susținere publică cu un reper foarte solid, furnizat de datele de sondaj Ipsos. Rezultatele au arătat că politicienii subestimează în mod sistematic nivelul de sprijin public și, în multe cazuri, confundă susținerea majoritară cu una minoritară. Această discrepanță de percepție are consecințe reale: chiar și politicienii care susțineau personal o politică au declarat, în studiul nostru, că erau mai puțin dispuși să vorbească public sau să voteze în favoarea acesteia atunci când credeau că sprijinul public este scăzut. Prin urmare, a devenit evidentă necesitatea de a corecta aceste erori de percepție.

În ce măsură credeți că oamenii susțin politicile climatice în sondaje, votând pentru ceea ce cred că este cauza cea mai bună și în ce măsură vor fi de acord cu aceste politici când chiar vor trebui să scoată bani din buzunar pentru a susține acele politici?

Costul și inconvenientele asociate politicilor sunt, desigur, factori importanți. Însă cercetarea noastră, alături de studiile realizate de alți autori, arată că atât politicienii, cât și publicul tind să subestimeze disponibilitatea reală a oamenilor de a accepta și de a susține anumite costuri asociate politicilor pe care le consideră necesare. Cel mai important factor care influențează acceptarea unei politici este dacă aceasta este percepută ca fiind corectă sau dacă povara costurilor este plasată inechitabil pe un anumit segment al populației, în loc să fie distribuită echitabil. Această nuanță este esențială atunci când sunt concepute politici publice.

Vocile care se aud nu sunt neapărat cele mai multe

Care sunt principalele învățăminte pe care politicienii, dar și noi, ca cetățeni, le putem extrage din cercetarea dumneavoastră?

Cred că, în calitate de cetățeni, putem face multe dintre lucrurile pe care politicienii au fost încurajați să le facă într-una dintre intervențiile din studiul meu, intervenție care s-a dovedit eficientă. Mai exact, să reflectăm mai critic asupra potențialelor distorsiuni din mediul nostru informațional. Asta înseamnă să ne întrebăm cât de echilibrate și de fiabile sunt, de fapt, sursele media pe care le consumăm, dar și dacă nu cumva ne bazăm prea mult pe opiniile prietenilor și ale cercului nostru social imediat pentru a evalua starea de spirit a populației în ansamblu. De multe ori presupunem că opiniile celor din jurul nostru reflectă opinia majorității, ceea ce nu este neapărat adevărat. Mai general, înseamnă să fim prudenți în privința semnalelor de opinie publică în care avem încredere. Ar trebui să fim atenți să nu ne bazăm exclusiv pe vocile cele mai zgomotoase sau mai furioase.

Care credeți că sunt resorturile care îi determină pe politicieni să voteze pentru anumite politici publice? Credeți că în Marea Britanie sunt diferențe față de România în ceea ce privește aceste resorturi?

În practică, foarte rar un singur principiu domină decizia politică. De cele mai multe ori, politicienii navighează o combinație de principii aflate adesea în tensiune: loialitatea față de partid, reprezentarea opiniei publice și propria judecată. Acest lucru reiese clar și din studiul meu, unde politicieni care susțineau personal o politică au raportat că erau mai puțin dispuși să o promoveze atunci când credeau că publicul este împotrivă. Deși pentru România nu există încă date experimentale, este foarte probabil ca mecanisme similare să fie prezente și aici.

Brexit, un divorț pe care nimeni nu și-l mai dorește

Ce ne determină pe noi, ca cetățeni, să luăm atitudine în privința unei probleme dezbătute în societate?

La un nivel fundamental, oamenii pornesc de la valori morale diferite: aceeași politică poate fi percepută de o persoană ca necesară pentru echitate și justiție, iar de alta ca o încălcare a libertății individuale. Acest tip de divergență apare frecvent în dezbateri polarizante, de la imigrație și politici economice până la alte teme sensibile. Un alt factor important este partizanatul politic. Unii cetățeni își formează pozițiile pornind de la poziția partidului cu care se identifică, mai ales atunci când nu se simt siguri pe propria înțelegere a subiectului. Acest mecanism poate funcționa ca o scurtătură utilă, dar poate genera și distorsionări sistematice, prin care politicile sunt evaluate pozitiv sau negativ în funcție de cine le propune, nu de conținutul lor. În plus, cercetările din psihologie arată că oamenii sunt puternic motivați să se alinieze normelor percepute ale grupului din care fac parte. Opiniile considerate dominante în interiorul propriului grup au o influență mult mai mare asupra comportamentului decât semnalele venite din afara grupului. Tocmai de aceea este problematic faptul că atât cetățenii, cât și politicienii tind să interpreteze greșit aceste norme sociale și să supraestimeze gradul de polarizare dintre grupuri și partide, așa cum arată și rezultatele studiului nostru.

Explicați-ne fenomenul de spirală a tăcerii.

Spirala tăcerii descrie o situație în care oamenii aleg să nu își exprime public opinia nu pentru că nu o au sau nu cred în ea, ci pentru că percep greșit că sunt în minoritate. Oamenii sunt, în mod natural, sensibili la semnalele sociale și tind să evite situațiile în care riscă să fie izolați sau criticați. Atunci când cred că opinia lor este nepopulară, preferă să tacă, ceea ce face ca acea opinie să pară și mai rară decât este în realitate. Un exemplu foarte intuitiv este cel dintr-o sală de clasă. Profesorul explică ceva ce nu ai înțeles pe deplin și ai vrea să pui o întrebare. Dar, pentru că nimeni altcineva nu întreabă nimic, ajungi să crezi că ești singurul care nu a înțeles, așa că nu întrebi nimic. Ceea ce nu îți dai seama este că, de multe ori, toți ceilalți din sală gândesc exact același lucru, în tăcere. Acest paradox social neproductiv, în care oamenii își păstrează opiniile pentru ei deoarece presupun, în mod eronat, că sunt nepopulare, este documentat de zeci de ani în numeroase domenii, de la egalitatea de gen și comportamente legate de sănătate, până la normalizarea bullyingului în mediul universitar.

Relația dintre majoritatea silențioasă și minoritatea vocală afectează odată cu social media și cu campaniile de manipulare întreaga viață politică. Vedeți o soluție pentru ca deciziile oamenilor politici să nu mai fie influențate de minoritățile vocale?

Influența minorităților vocale este amplificată de social media și de campaniile de manipulare, însă există soluții concrete pentru a reduce acest efect. Un exemplu este chiar invitația pe care am primit-o să vorbesc în Parlamentul britanic, în cadrul unui eveniment organizat pentru parlamentari, axat pe combaterea influenței disproporționate a grupurilor de interese și a activităților de lobby care pot distorsiona percepția liderilor asupra a ceea ce își dorește cu adevărat publicul pe care îl reprezintă. Astfel de inițiative la nivel de politici publice sunt esențiale. În paralel, și mediul media joacă un rol crucial. Sunt necesare eforturi legislative mai clare pentru a semnala în mod sistematic tacticile politice potențial înșelătoare. De exemplu, obligativitatea de a dezvălui sursa și identitatea creatorilor reclamelor politice difuzate pe rețelele sociale ar putea ajuta la evaluarea credibilității și imparțialității acestora și la limitarea influenței mesajelor manipulative.

Ce a rămas după Brexit

Istoria Marii Britanii și cea a UE au fost masiv modificate de referendumul pentru Brexit. Cum credeți că s-a ajuns ca oamenii să voteze „leave EU“? Cum credeți că ar vota acum?

Campania referendumului a avut loc într-un context informațional foarte polarizat, în care mesaje simplificate, emoționale sau chiar înșelătoare au circulat mult mai rapid și mai vizibil decât explicațiile nuanțate privind costurile și beneficiile apartenenței la UE. În 2025, doar 11% din britanici consideră că Brexitul a fost un succes, după YouGov, lider mondial în domeniul sondajelor de opinie. În plus, în rândul celor mai tineri britanici, care nu au avut drept de vot la referendumul din 2016, există foarte puțină convingere că decizia a fost una corectă. Trei sferturi dintre tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani (75%) consideră că Marea Britanie a greșit votând pentru ieșirea din Uniunea Europeană.

În 2015, Channel 4 difuza documentarul „Vin românii“, avertizând asupra unui fenomen cu potențial destabilizator. Cum sunt acum priviți românii în Anglia? În mediul academic, cum sunteți percepută?

Percepția mea este că, în orice țară, există întotdeauna o minoritate de persoane care au vederi stereotipice sau discriminatorii față de alte naționalități. Acest lucru nu este specific Marii Britanii și poate fi întâlnit la fel de bine în Franța, Italia sau în alte state. Realitatea este însă că, în marea majoritate, talentul internațional este foarte bine primit în Regatul Unit. De exemplu, aproape jumătate dintre angajații din Londra sunt născuți în afara Marii Britanii, contribuind semnificativ la inovație în domenii precum finanțele, tehnologia sau serviciile. Experiența mea, în cei zece ani petrecuți în Marea Britanie, a fost constant pozitivă. Nu m-am confruntat cu discriminare, iar menționarea naționalității mele a fost întâmpinată nu doar cu comentarii apreciative despre România, ci și cu referințe la reputația foarte bună a studenților și angajaților români, cunoscuți pentru formarea lor științifică solidă și competențele tehnice ridicate. În mediul academic, dar și în sectoarele tech și financiar englez, există numeroși români foarte respectați aflați în poziții senioriale. Chiar și în cadrul laboratorului meu de cercetare în psihologie politică, am fost doi cercetători români. Faptul că, în calitate de tânără cercetătoare română, stabilită de doar un deceniu în Marea Britanie, am fost invitată în mod repetat să colaborez și să discut cu oficiali guvernamentali de rang înalt este un alt indiciu că, în aceste cercuri, accentul cade în primul rând pe contribuția profesională și pe idei, nu pe originea națională.