Demos: „Stop atacurilor asupra ONG-urilor! Terorismul şi spălarea banilor sunt în altă parte!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Democraţiei şi Solidarităţii- Demos condamnă adoptarea proiectului de lege care, după cum susţin reprezentanţii acestuia, va bloca activitatea mai multor organizaţii non-guvernamentale din România. Totodată, Demos critică şi forţarea procedurii de funcţionare a Camerei Deputaţilor în vederea adoptării iniţiativei.

„Proiectul de lege deturnează prevederile unei directive europene care urmăreşte să combată spălarea banilor şi finanţarea terorismului, introducând o obligaţie suplimentară în sarcina organizaţiilor non-guvernamentale de a colecta şi raporta de câteva ori pe an identitatea beneficiarilor lor“, a transmis Demos într-un comunicat remis „Adevărul“.   

Demos atrage atenţia că introducerea asociaţiilor şi fundaţiilor, care nu au scop lucrativ, între entităţile vizate de lege se bazează pe o interpretare tendenţioasă şi vădit eronată a directivei în cauză.

„Obligaţia de raportare ar fi deosebit de împovărătoare pentru organizaţiile non-guvernamentale care furnizează servicii sociale şi care au sute sau mii de beneficiari, iar încălcarea obligaţiei de raportare ar atrage după sine sancţiunea draconică a dizolvării.“, mai arată sursa citată.    

Mai multe ONG-uri vor fi nevoite să-şi închidă porţile


„Mai multe organizaţii non-guvernamentale au declarat că, în cazul în care proiectul de lege va fi adoptat, vor fi nevoite să-şi închidă porţile sau să-şi reducă drastic activităţile, cu efecte catastrofale pentru segmentele cele mai vulnerabile ale societăţii, deja abandonate în mare măsură de către stat“, mai punctează reprezentanţii partidului.

De asemenea, Demos afirmă că ideea potrivit căreia o organizaţie care ajută persoanele fără adăpost sau victimele violenţei domestice este suspectă de activităţi de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului este absurdă.

Mai mult, Partidul Democraţiei şi Solidarităţii- Demos subliniază că ONG-urile au deja obligaţia de a face disponibile publicului informaţii despre activitatea lor.

Nu în ultimul rând, partidul critică modul în care a fost adoptată iniţiativa legislativă. „Faptul că acest proiect de lege a fost adoptat despotic, prin forţarea procedurii de funcţionare a Camerei Deputaţilor, ne arată că acesta reprezintă de fapt o tentativă de a controla activitatea unor segmente ale societăţii civile care incomodează coaliţia de guvernare, fără a fi luate în seamă externalităţile ei negative.

Suntem solidari cu organizaţiile societăţii civile care au protestat împotriva adoptării legii în forma sa actuală şi solicităm parlamentarilor să-şi exercite prerogativa contestării prevederilor abuzive la Curtea Constituţională.“

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani