De ce fug de acasă copiii românilor. Care sunt procedurile și ce ar trebui să facă părinții când se întâmplă un astfel de eveniment
0Aproape 10.000 de copii fug de acasă, anual, în România. În ultimii 6 ani, numărul lor aproape s-a triplat. Specialiștii trag un semnal de alarmă și spun că acești copii ajung să părăsească familia din motive multiple, de la cele aparent inofensive până la abuzuri grave ținute sub tăcere.
Conform datelor oferite de Organizația „Salvați Copiii”, în perioada 20 mai 2024-20 mai 2025 au fost înregistrate peste 9500 de sesizări la Poliție privind minori dispăruți. Majoritatea covârșitoare o reprezintă cei fugiți de acasă. La aceste cifre se adaugă și un număr însemnat de copii care vagabondează, pleacă de acasă din familii disfuncționale pentru perioade însemnate, fără ca nimeni să le raporteze dispariția. În România, există câteva proceduri clare atunci când un minor este declarat dispărut și se constată că a fugit de acasă (plecare voluntară). Specialiștii spun că fenomenul este tot mai îngrijorător, existând deja un profil al copilului care fuge de acasă. Motivele sunt variate iar abordarea situației trebuie făcută cu precauție și cu empatie, odată cu aducerea copilului înapoi în familie, arată experții.
Poliția îi adună de pe drumuri, Protecția Copilului investighează
În România, după ce dispariția unui copil este raportată la Poliție prin 112, se trece la căutarea minorului pe baza semnalmentelor. Se fac publice toate datele pentru ca populația să ofere detalii în cazul în care vede pe undeva copilul în cauză. De cele mai multe ori, copiii fugiți de acasă sunt găsiți. Odată cu identificarea lor apar două situații. Fie polițiștii îi duc într-un centru al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului(DGASPC), fie îi aduc acasă, la familie. În ambele cazuri, copiii sunt evaluați de specialiști de la Protecția Copilului. În primul rând, pentru a vedea care a fost motivul plecării minorului de acasă. În funcție de rezultatul evaluărilor, specialiștii DGASPC hotărăsc dacă minorul mai poate rămâne în familie sau dacă ajunge în grija statului.
„Există două situații. Sunt cazurile copiilor care părăsesc voluntar domiciliul sau locuința familiei și sunt aduși de Poliție sau de alte instituții ale statului, precum SPAS, la centrul nostru de primire în regim de urgență. Și mai este cel al copiilor care dispar din mediul familial și sunt aduși de organele de Poliție sau de alte organe ale statului în mediul familial. În ambele cazuri acești copii ajung în atenția noastră. În primul rând, celor aduși în centrul nostru de primire în regim de urgență li se aplică procedura operațională, adică sunt evaluați social, medical, educațional. În funcție de rezultatul evaluării noi luăm o decizie referitor la acești copii. Dacă au fost victima unui abuz sau a unui alt comportament abuziv atunci acești copii rămân cu măsură de protecție în sistem”, spune Alexandru Colbu, director adjunct al DGASPC Botoșani. Și în cazul copiilor care ajung înapoi în familie se fac evaluări și se întocmește un raport. Dacă se constată abuzuri, copiilor li se aplică măsuri de protecție.
„Când un copil fuge de acasă este un semnal de alarmă”
Specialiștii spun că un copil care fuge de acasă trage un semnal de alarmă. De cele mai multe ori nu sunt mofturi din partea copilului, ci o disfuncționalitate în relația dintre părinți și copii, spun specialiștii. Situațiile sunt diverse.
„Când un copil fuge de acasă este clar că avem un semnal de alarmă. Este clar că ceva acolo în dinamica familiei nu funcționează într-un mod sănătos din punct de vedere psiho-emoțional pentru copil. De multe ori constatăm că ar fi un conflict între părinți și copii, conflicte între părinți pe care le somatizează copiii prin introversiune, închidere în sine chiar fugă de acasă. Copilul ajunge să fugă de acasă dacă nu se simt suficient de văzut, ascultat și important în mediul familial, ca membru cu drepturi depline”, precizează Felicia Mihai, șef serviciu în cadrul DGASPC Botoșani. Specialiștii spun că mulți copii suferă din cauza divorțului iminent sau chiar deja încheiat între părinți.
Este un mod de a-și arăta nefericirea și disperarea că nu mai aparțin unei familii. Unora le este greu să aleagă la cine vor merge, la cine vor sta. În situația divorțurilor, de multe ori fuga de acasă este repetată de copil. Sunt cazuri în care copilul nu se simte înțeles și ascultat, i se impun lucruri fără ca părinții să ia în calcul dorințele, aptitudinile sau aspirațiile sale. Cele mai bune exemple sunt cele în care părinții îi obligă să urmeze un traseu școlar pe care nu și-l dorește sau îi interzic o activitate pe care o face cu mare plăcere. De exemplu, un sport sau o activitate extrașcolară preferată care este suspendată abuziv de părinți, pentru a învăța mai mult la școală sau din alte motive abitrare. Interzicerea unei relații sau a unei prietenii mai ales în adolescență se poate solda cu fuga de acasă.
Disperarea de a evada dintr-un iad domestic
Dacă situațiile anterioare pot fi rezolvate prin schimbarea atitudinii, prin reconsiderarea raporturilor în familie și prin consiliere sau terapie, există și situații grave de abuz unde nu mai este vorba doar de o proastă relaționare, ci inclusiv de cazuri penale. Sunt copii care fug de acasă pentru a scăpa din iadul familial. Sunt abuzați fizic, psihic, sexual, sau o combinație terifiantă de forme de abuz.
„Sunt și cazuri grave de abuz și atunci acei copii rămân în sistemul de protecție al statului dacă se confirmă abuzul. Sunt și cazuri grave de neglijare. Sunt copii care sună singuri la 112 sau 119 și raportează astfel de lucruri. Adică faptul că nu mai pot îndura să stea în acel mediu familial. Poate la prima vedere pentru unii pare ceva ușor. „Ei, o altă aventură! Nu mai vrea el acasă”. Din păcate, sunt și cazuri reale în care copiii suferă abuzuri grave și au cu adevărat au nevoie de sprijin”, adaugă Felicia Mihai. În momentul în care nu are cine să raporteze acele abuzuri și rămân în spatele ușilor închise, cu prima ocazie acel copil va fugi. Și, spun specialiștii, nu trebuie să ne gândim doar la familii vicioase.
Se pot întâmpla abuzuri și în familii aparent normale, echilibrate, cu părinți cu un nivel ridicat de studii. Pentru acei copii, fuga de acasă este singura posibilitate de a evada. Speciliștii spun că există cazuri în care copiii sunt abuzați de persoane din anturajul familiei, rude sau prieteni de familie, dar pe care se tem să-i dea în vileag, mai ales fiindcă este temerea că nu vor fi crezuți. Și în acel moment apare fuga de acasă, evadarea.
Profilul copilului care fuge de acasă
Pe baza cazurile investigate, s-a identificat o categorie de copii predispusă la acest fenomen al dispariției de la domiciliu. Este vorba despre adolescenți. Motivele fugii de acasă pot să difere în funcție de sex. Băieții de ciclul gimnazial, de exemplu, pot fugi de acasă de teama unor pedepse, în special legate de activitatea școlară. La vârsta adolescenței fac acest lucru pentru că nu se simt înțeleși în familie, ascultați sau în urma unor conflicte cu părinții. Fetele, de cealaltă parte, dispar de acasă mai ales după ce le sunt interzise relații, fie de iubire, fie de prietenie. În general, totul ține exact de acea relație conflictuală cu părinții, de faptul că nu sunt înțeleși și ascultați. Există și situații în care fetele de vârstă adolescentă fug de acasă după ce s-au îndrăgostit de persoane cunoscute în mediul online. Sau fug cu iubitul respins de familie.
„Adolescenții care au tendința de a fugi de acasă în repetate rânduri fac acest lucru pentru a câștiga putere asupra unei situații în care se simt neputincioși, în timp ce părinții adolescenților care fug au lăsat adesea relația părinte-copil să se deterioreze până în punctul în care comunicarea este fie dificilă, fie inexistentă. Principalele cauze care determină fuga de acasă sunt: absența comunicării eficiente în relația părinte-copil, incapacitatea adolescentului de a-și rezolva problemele personale, maltratarea adolescentului de către părinți sau alți adulți”, arată Asociația Telefonul Copilului. Copiii dispar mai ales la vârsta adolescenței și fiindcă se simt mai independenți, capabili să se descurce singuri, dar și prin prisma problemelor specifice vârstei.
Reguli de aur când dispare un copil
Specialiștii și asociațiile de profil spun că părinții trebuie să ia măsuri imediat ce constată dispariția copilului. Aceștia recomandă să sune imediat la Poliție, fără a aștepta 24 de ore. Este recomandat ca părinții să sune la prietenii copilului și la toți cei care pot oferi lămuriri. Dacă copilul are telefonul la el, se poate încerca localizarea prin GPS. Totodată, important este să se caute în camera sau printre lucrurile lui indicii sau informații importante. Când copilul este adus acasă de Poliție, există un comportament pe care părinții trebuie să-l adopte, tocmai pentru a preveni probleme ulterioare și pentru a încerca relansarea relației cu copilul, aflarea rădăcinii problemelor.
„Acordați-vă reciproc spațiu. Probabil că sunteți extrem de emoționanți, iar momentul în care copilul dumneavoastră se întoarce s-ar putea să nu fie cel mai productiv moment pentru a rezolva situația. Purtati o conversatie deschisă și sinceră, cu scopul de a înțelege motivația care stă la baza comportamentului. Reevaluați regulile. Comunicarea slabă este principalul motiv pentru care adolescenții fug de acasă. Dacă sunteți amândoi calmi, acesta este momentul să examinați regulile, rezultatele și așteptările comportamentale pentru adolescentul dvs. Solicitați ajutor dacă adolescentul fuge de acasă în repetate rânduri, cel mai probabil strategiile utilizate nu funcționează. Asta înseamnă că este timpul să ajungem la rădăcina reală a problemei. Cel mai bun mod de a face acest lucru este apelând la ajutorul unui profesionist din domeniul sănătății mintale specializat în problemele adolescenților”, precizează specialiștii de la Asociația „Telefonul copilului”.