Damian Drăghici, la Bruxelles: Romii au ajuns la o concluzie personală, că „e nevoie să fac lucrurile pentru mine, să nu mai stau cu mâna întinsă, să mai aştept“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atitudinea în comunităţile rome s-a schimbat, mulţi dintre reprezentanţii acesteia ajungând la concluzia că „nu trebuie să mai aştepte cu mâna întinsă“, a declarat, senatorul UNPR Damian Drăghici, la Bruxelles, la finalul celui de-al treilea Summit european consacrat progreselor înregistrate în privinţa integrării minorităţii rome în Uniunea Europeană.

Drăghici a arătat că atitudinea liderilor europeni a fost una pozitivă şi că s-a ajuns. În urma discuţiilor, la concluzia foarte importantă că singura modalitate prin care să fie implementate proiectele este cea împreună cu autorităţile la nivel local, cu ONG-urile şi cu societatea civilă.

„Şi e bine că s-a ajuns la această concluzie, pentru că următoarele proiecte nu vor mai fi făcute de noi pentru romi ci, în primul rând, de romi pentru romi, pentru că ei ştiu ce-i mai bine pentru ei. Ceea ce este foarte important este că există o atitudine pozitivă pentru măsuri afirmative şi pentru măsuri de viitor şi cred că, dacă avem o atitudine corectă, putem să ne punem nişte obiective clare; cred că până în 2020 o să putem să le realizăm“, a declarat Damian Drăghici.

Întrebat dacă va putea România să absoarbă banii europeni, în special cei din Fondul Social European, pentru integrarea romilor, Damian Drăghici a arătat că acest lucru va fi posibil în proporţie de 99%. „Cu noile măsuri care vor fi implementate şi gestionate, 90% da“, a spus el.

Consilierul guvernamental a mai arătat că în rapoartele europene sunt lucruri foarte bune cu privire la situaţia romilor.

„Şi cred cu tărie că există o altă atitudine în comparaţie cu anii precedenţi. Cred că toţi cei de la nivel european - de la Comisie, Consiliu, de la nivelul statelor membre, toţi au învăţat din greşelile proprii. Şi în comunităţi există o altă abordare. Poate ştiţi că mă duc la firul ierbii să văd cu ochii mei ce se întâmplă. Există o altă abordare pentru că şi romii au ajuns într-un fel la o concluzie personală - că „e nevoie să fac lucrurile pentru mine, să nu mai stau cu mâna întinsă să mai aştept, dacă vreau trebuie să-mi iau o acţiune afirmativă şi vreau sa fac un lucru“. Deci este un lucru important. Nu pot să spun că toţi romii sunt aşa, dar am simţit că majoritatea romilor au o atitudine schimbată, s-a schimbat ceva, şi asta e bine. Cred că experienţa noastră, ca în orice - poate de multe ori spun că succesul tău este bazat pe eşecurile tale, cu cât mai multe eşecuri, cu atât mai mult succes ai - va avea un rol important în abordarea noii perioade de programare financiară 2014 - 2020 nu numai la romi, în majoritatea programelor europene. Am învăţat asta din trecut“, a mai spus Drăghici.

Senatorul Damian Drăghici este reprezentantul Punctului Unic Naţional de Contact pentru implementarea Cadrului Uniunii Europene pentru strategiile naţionale de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii romilor pentru perioada 2012-2020.

La eveniment au participat aproximativ 500 de reprezentanţi ai instituţiilor europene, parlamentelor şi guvernelor naţionale, primari, membri ai organizaţiilor non-guvernamentale, precum şi autorităţi locale.


Mai puteţi citi: 

INTERVIU Damian Drăghici, candidat la europarlamentare: „Vreau să le arăt tuturor că şi romii pot!“. Damian Drăghici a vorbit, pentru „Adevărul“, despre traseul său de la muzică la politică, dar şi despre ce înseamnă, astăzi, în Europa, să fii cetăţean român de etnie romă. Dornic să lupte împotriva prejudecăţilor, Drăghici susţine că ar dori să fie un „ambasador“ al comunităţii rome în Parlamentul European şi are o serie de proiecte pentru cei pe care îi numeşte, fără ocolişuri, „fraţi“.

Lansarea cărţii „Mândră să fiu rromă“, de Anina Ciuciu, masterandă la Sorbona, a avut loc vineri, la Cărtureşti Verona. „Mândră să fiu rromă: de la Faţa Luncii la Sorbona“ este numele cărţii scrise de Anina Ciuciu (24 de ani), masterandă în anul II, la Universitatea Sorbona, în colaborare cu jurnalistul francez Frédéric Veille. Volumul, apărut la Editura Pandora M – din cadrul Grupului Editorial Trei - într-o traducere de Ana Antonescu, a fost lansat vineri, la Cărtureşi Verona.

Adevărul Live, despre „invazia” românilor în Marea Britanie. Damian Drăghici: Imigranţii sunt nişte eroi. Damian Drăghici, senator şi consilier al premierului Victor Ponta, Mircea Vasilescu, redactor-şef „Dilema Veche” şi Alex Varninschi, jurnalist „Adevărul” întors astăzi de la Londra, au dezbătut la Adevărul Live, panica creată de tablodele britanice şi de politicienii din Regat cu privire la iminenta invazie a românilor de la 1 ianuarie 2014, care s-a dovedit falsă.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie