Dacian Cioloş: „Trebuie să găsim soluţii şi să clarificăm situaţia legată de aceşti dezinfectanţi. Nu cred că schimbări de oameni pot aduce soluţii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Dacian Cioloş a declarat vineri că trebuie clarificată problema legată de dezinfectanţii folosiţi în spitale, adăugând însă că nu crede că, în acest moment, „schimbări de oameni pot aduce soluţii”. Mai mult, el a precizat că săptămâna viitoare va înfiinţa un grup de lucru pentru a căuta soluţii pentru problemele din sistemul de sănătate.

„Este cred a treia situaţie de criză care apare de când am eu acest mandat şi vreau să fie foarte clar: sunt lucruri care vin din spate, sunt lucruri care arată disfuncţionalităţi în sistemul de sănătate. În ultimii şapte ani am avut cel puţin şapte miniştri de Sănătate care s-au succedat. E clar că în astfel de situaţii nu ai cum să faci reformă”, a spus Cioloş.

Premierul a spus că pe el îl interesează în primul rând să găsească soluţii la problema care s-a iscat, să clarifice lucrurile legat de dezinfectanţi.

„Trebuie să facem acest lucru respectând legislaţia şi, după cum v-am spus, nu mă mulţumeşte legislaţia, care de multe ori nu ne lasă să facem lucrurile până la capăt. O să modificăm şi legislaţia dacă va fi cazul. V-am dat exemplu acel institut de cercetare care ar putea să facă testări în România şi care nu e acreditat, să facem această acreditare rapid, dar pâna atunci o să facem oricum testele”, a adăugat Dacian Cioloş.

De asemenea, acesta a precizat că a cerut Corpului de Control al Guvernului să facă verificări pentru a termina mai repede controalele şi pentru a putea lua măsuri.

„Avem probleme de legislaţie legat de responsabilizarea managerilor de spitale legat de deciziile pe care le iau, deci am cerut ministerului măsuri pe termen scurt, am trimis şi corpul meu de control pentru a clarifica mai rapid lucrurile pentru a putea lua decizii cât mai repede, dar vreau să folosim următoarele 6 luni pentru a lua şi alte tipuri de măsuri structurale care, chiar dacă nu o să reformeze din temelii sistemul de sănătate, dar cel puţin să scoată la lumină probleme şi să le clarifice”, a arătat Cioloş.

„Înţeleg foarte bine îngrijorările oamenilor, dar pe de altă parte avem nevoie să ne aşezăm ca să găsim o soluţie. Vreau să-i asigur pe toţi că nu o să ascund nimic, că nu o să neglijez nimic, că nu o să privesc cu superficialitate această problemă şi că voi folosi următoarele şase luni pentru a lua toate măsurile care pot fi luate în acest sens. Am intenţia chiar de săptămâna viitoare să-mi formez un grup de oameni care cunosc bine sistemul, unii din sistem, alţii din afara sistemului, pentru a avea o înţelegere cât mai precisă a ceea ce se poate face în şase luni”, a completat premierul.

El a ţinut să precizeze că nu îl va schimba din funcţie pe ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu.

„Nu exclud nicio măsură. În momentul de faţă nu cred că schimbări de oameni pot să rezolve problemele sistemice. Dacă va fi cazul şi când va fi cazul, aşa cum am demonstrat şi până acum, voi lua orice măsură, dar acum mă interesează să găsim soluţii la problemele care sunt acolo şi să putem scoate la lumină alte probleme care, eventual, se pot isca. Pentru că, vă daţi seama, cum poţi să schimbi, să faci o reformă într-un sistem când aproape la fiecare lună mai apare câte o criză, mai apare câte un scandal”, a conchis şeful Executivului.

Sănătatea, prioritatea numărul unu a Guvernului

De altfel, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat joi că Sănătatea a devenit prioritatea numărul unu a Executivului.

„Prioritatea numărul unu a actului de guvernare devine Sănătatea. În primul rând, Corpul de Control al premierului va demara o serie de verificări la nivelul Comisiei de Biocid care stabileşte criteriile şi caietele de sarcini, dar şi dacă au fost respectate procedurile. Va fi verificată, de asemenea, rigoarea controalelor făcute în ultima săptămână de Direcţiile de Sănătate Publică, pentru a vedea dacă au fost făcute corect”, a declarat Dan Suciu.

Potrivit oficialului, se lucrează la o hotărâre de guvern prin care vor fi alocaţi bani de urgenţă Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Chimie si Petrochimie (ICECHIM), în aşa fel încât laboratorul pentru testarea produselor biocide să poată fi acrediat în procedură de urgenţă”, a anunţat Dan Suciu.

Pe aceeaşi temă:

Doctorul Bogdan Tănase: „În sistemul sanitar s-a semnalat o bombă. Mergem mai departe fără ca cineva să-şi pună vreo problemă”

Sănătatea devine prioritatea numărul unu a Guvernului. Dacian Cioloş a trimis Corpul de Control la Comisia Naţională pentru Produse Biocide 

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie