Cum verifici dacă ești angajat cu acte în regulă. Domeniul în care se practică cel mai des munca „la negru”

0
Publicat:

O persoană care are suspiciunea că nu i s-a înregistrat contractul de muncă poate afla pe loc dacă are un contract activ, în urma unei simple vizite la Inspectoratul Teritorial de Muncă, unde completează un formular.

Domeniul construcțiilor este cel mai afectat de munca „la negru” FOTO: Pixabay

Chiar dacă amploarea fenomenului muncii „la negru” este mult diminuată comparativ cu ce se întâmpla acum 10-20 de ani, inspectorii de muncă descoperă încă patroni care nu încheie contracte cu angajații sau o fac doar de formă, acestea nefiind înregistrate. Domeniul cel mai expus este cel al construcțiilor, iar persoanele care sunt folosite fără contract au, de obicei, educație precară și cunoștințe minime în privința drepturilor de care ar trebui să beneficieze.

Angajații „la negru” fără voia lor - pentru că sunt și persoane care, din diverse motive, acceptă plăți fără contract, fie pentru că beneficiază de alte prestații pe care astfel le-ar pierde, fie pentru că au datorii la bănci etc. - au suspiciuni în momentul în care sunt obligați să plece, nemulțumiți de remunerație sau de condițiile de muncă ori nu mai sunt primiți la lucru. Atunci fac sesizări la Inspectoratul Teritorial de Muncă, însă sunt situații în care angajatorul nu poate fi tras la răspundere, neexistând niciun document care să ateste prezența la lucru a celui care reclamă că a fost folosit fără contract.

„Incidența  cea mai ridicată este în domeniul construcțiilor. Și constatăm în ultima perioadă că numărul de zile pentru care un angajator îl folosește (n. red. – fără contract) este din ce în ce mai redus, fapt care este un lucru pozitiv, dar pe de altă parte acest lucru ne îngreunează nouă munca de identificare, pentru că aflăm că a lucrat într-o anumită unitate sau zonă după ce a plecat și de obicei nu-i mai găsim”, spune inspectorul-șef al ITM Olt, Cristian Ungureanu.

„Angajatorul e obligat să dea un contract la momentul la care s-a încheiat”

Muncitorii fără contract fac sesizările, în cele mai multe cazuri, la plecare.

„Le spunem - dar duceți-vă la serviciu, prezentați-vă să vă găsim acolo și să vă putem lua declarație dumneavoastră, direct  - și ne spun – «Păi, nu mă mai primește»”, a explicat Ungureanu cum decurg discuțiile.

Alteori, persoanelor li se înmânează un formular de contract, însă acesta nu este mai departe înregistrat în Registrul Electronic al Salariaților (REVISAL), nu li se rețin și nu li se plătesc contribuțiile etc.

Faptul că angajatul are un formular de contract pe de o parte constituie o probă a faptului că s-a aflat în respectiva unitate, iar pe de alta pe baza lui persoana care sesizează neregula poate acționa împotriva angajatorului, contractul fiind un document din care decurg anumite drepturi și obligații.  

„Obligația angajatorului este să înmâneze un contract de muncă la momentul la care s-a încheiat, când se semnează de ambele părți. (...) Și acasă poți să-l studiezi în amănunt și să vezi că data începerii activității este la date de.... Automat, faptul că nu l-a înregistrat în REVISAL este un impediment, dar putem să-l corectăm, să-l înregistreze și mai târziu, cu sancțiunea de rigoare”, explică șeful ITM.

Deși mai puține, sunt și situații în care, chiar dacă contractul angajatului nu este înregistrat în REVISAL (legislația prevede înregistrarea acestuia cel târziu în preziua începerii activității), angajatorul face dovada - prin state de plată, pontaje, plata contribuțiilor - că acesta a fost executat.

Răspunsul că ai contract activ, pe bază de CNP

Persoanele care vor să verifice dacă au un contract de muncă activ primesc răspunsul pe loc, la sediul ITM. Pe baza completării unui formular prin care se dă acordul pentru interogarea bazei de date, inspectorul de muncă accesează baza de date folosindu-se de CNP-ul solicitantului și oferă răspunsul pe loc.

„Foarte mulți ne sună și ne întreabă dacă au sau nu au contract, numai că prin telefon e un pic mai complicat, pentru că trebuie să facă dovada că este el și că nu îi folosește altcineva CNP-ul. Și îi chemăm să vină cu buletinul la ghișeu”, a mai precizat Ungureanu.

Șeful ITM Olt mai precizează că angajații, în situația în care vor să reclame diverse nereguli, trebuie să știe că angajatorul controlat nu va afla niciodată de la inspectorii ITM cine a făcut sesizarea.

„Pot să facă și sesizări anonime, noi mergem și verificăm și sesizări anonime, doar că nu avem cui să dăm răspuns în situația asta”, a mai spus Ungureanu.

Cel mai des, angajații reclamă neplata la timp a salariilor și a altor drepturi, nerespectarea timpului de repaus, neacordarea concediului de odihnă. Cele mai puține, doar o cincime din total, sunt sesizările privind condițiile necorespunzătoare de lucru (lipsa echipamentului etc.).

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie