Cum influenţau voievozii Transilvaniei jocurile politice
0Celebritatea lui Ladislau Kán, voievod al Transilvaniei între 1294-1315, se datorează rolului jucat în războiul intern pentru Coroana Ungariei din perioada 1301-1310.
Cu toate acestea, paradoxal, Ladislau Kán a rămas, chiar şi pentru contemporanii săi, un personaj înconjurat de o aură de mister.
Profitând de criza de autoritate prin care trecea regatul ungar în ultimii ani ai domniei lui Andrei al III-lea (1290-1301), ultimul rege Arpadian, Ladislau Kán, voievodul Transilvaniei, îşi consolidase poziţia autonomă în cadrul regatului maghiar. În această epocă, Transilvania începea să fie cunoscută ca o ţară distinctă (Regnum Transilvanum), aflată însă, mai mult sau mai puţin formal, în subordinea regilor Ungariei.
Spre deosebire de predecesorii săi din secolul al XIII-lea, care nu aparţineau unor familii transilvănene, fiind aleşi de regii Ungariei dintre membrii propriului lor anturaj, Ladislau Kán a fost cel dintâi voievod a cărui familie era perfect integrată în „starea" nobiliară a Transilvaniei, fiind prezentă în această provincie de cel puţin trei generaţii. De altfel, un înaintaş al voievodului, purtând acelaşi nume, fusese voievod al Transilvaniei în perioada 1260-1265.
După moartea regelui Andrei al III-lea (1301), voievodul şi-a consolidat puterea, preluând în administrarea sa directă proprietăţile şi veniturile regale din Transilvania şi o parte a Banatului. De asemenea, Ladislau şi-a impus autoritatea şi asupra secuilor şi saşilor, cu toate că aceştia nu recunoşteau, de regulă, decât autoritatea regelui Ungariei. Mai mult decât atât, Ladislau Kán l-a numit, în anul 1307, pe unul dintre fiii săi în calitatea de episcop de Alba Iulia, reuşind astfel să preia controlul asupra domeniilor şi cetăţilor episcopiei.
Lucrurile nu s-au oprit aici. Voievodul transilvănean şi-a permis chiar să ducă o politică externă proprie. Începând cu anii 1301-1303, Ladislau Kán şi-a ancorat poziţiile în lumea sud-estului european, întreţinând relaţii excelente cu stăpânitorii sârbi, bulgari, ruteni şi români. Aceste relaţii au reprezentat o premisă indispensabilă a rolului pe care l-a jucat în competiţia pentru Coroana Ungariei.
Sprijinitor iniţial al candidaturii la Coroana ungară a regelui ceh Venceslas al II-lea Přemysl (1278-1305), Ladislau Kán şi-a atras ostilitatea lui Carol Robert de Anjou, candidatul susţinut de Papa Bonifaciu al VIII-lea. În anul 1304, Carol Robert l-a numit în funcţia de voievod al Transilvaniei pe un nepot al episcopului de Alba Iulia, Petru Monoszló. Această numire a rămas doar formală, deoarece candidatul Casei de Anjou nu dispunea de o armată care să îi permită să fie respectată această decizie.
Asasinarea lui Venceslas (21 iunie 1305) a avut drept consecinţă intrarea în competiţia pentru coroana Ungariei a unui nou contracandidat al lui Carol Robert, cu mult mai puternic decât regele ceh: ducele bavarez Otto de Wittelsbach, a cărui familie era principala adversară a Casei de Habsburg în competiţia pentru Coroana imperială a Germaniei. Sosit la Buda în fruntea unui important contingent de cavaleri bavarezi, Otto a reuşit să îşi atragă sprijinul nobilimii de la est de Tisa, în frunte cu membrii neamului Borşa, şi, de asemenea, al tuturor coloniştilor germani din Transilvania şi din alte regiuni ale Ungariei. La 6 decembrie 1305, la Alba Regală, Otto de Wittelsbach a fost învestit oficial cu Coroana şi celelalte însemne sacre ale regalităţii ungare, pe care Otto le obţinuse, în vara anului 1305, de la fiul minor al defunctului rege Venceslas. În vara anului 1306, poziţia lui Otto de Wittelsbach s-a deteriorat însă simţitor, odată cu obţinerea Coroanei regale a Boemiei de către Rudolf al III-lea de Habsburg (26 august). Ca urmare a acestei schimbări dinastice, Boemia şi-a modificat radical poziţia faţă de competiţia pentru succesiunea la tronul Ungariei, ea transformându-se dintr-o adversară a lui Carol Robert într-o aliată a acestuia.
Odată cu dispariţia sprijinului boem, Buda a devenit pentru Otto de Wittelsbach o reşedinţă nesigură. El s-a îndreptat, în consecinţă, spre Transilvania, unde dispunea de numeroşi susţinători: nobilii din familiile Borşa şi Chanad, saşii din provincia Sibiului şi, mai ales, voievodul Ladislau Kán, care dispunea de o forţă militară redutabilă. Datorită situaţiei aproape disperate în care se afla, Otto a fost obligat să accepte o condiţie care, în împrejurări normale, nu ar fi avut şanse de a fi luată în considerare: căsătoria sa cu fiica lui Ladislau Kán, care urma astfel să devină regina Ungariei.
Citiţi materialul complet pe historia.ro