Criză de oxigen în spitale. Se consumă într-o lună cât într-un an. Reacţia ministrului Sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalele au rămas fără oxigen şi medicamente FOTO Iulian Cosa

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, vineri, că devine tot mai dificil să se asigure butelii cu oxigen în spitale pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19.

"Am avut şi ieri (joi – n.r.) astfel de solicitări, inclusiv în municipiul Buucreşti. Le-am gestionat – MS cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă – am sunat, am vorbit, s-a soluţionat, am mai alocat din alte judeţe. Găsim, căutăm soluţii în fiecare zi pentru aceste probleme. Am găsit soluţia de a aduce butelii de oxigen din judeţe limitrofe. În această situaţie, luăm legătura cu firma care are contractul de mentenanţă cu spitalul respectiv, pentru a acorda cu prioritate ajutor de urgenţă, ca spitalul respectiv să nu rămână fără oxigen", a spus Cseke Attila.

Joi, două spitale din Bucureşti au avut nevoie suplimentară de butelii de oxigen. în condiţiile în care consumul în spitale s-a triplat.

Un manager de spital a declarat la Digi24 că în spitalul pe care îl conduce, s-a consumat într-o lună oxigen cât într-un an întreg.

La Târgu Cărbuneşti trei pacienţi cu COVID-19 au decedat în urma defectării instalaţiei de oxigen. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat