Copilul cu coadă s-a operat şi nu mai e divinizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Încă de la naştere, Arshid a fost considerat reîncarnarea zeului hindu Maimuţă, Hanuman, iar oamenii veneau la el să se roage şi să-i lase bani în speranţa că li se vor îndeplini dorinţele. FOTO Daily Mirrror

Arshid Ali Khan, un băiat în vârstă de 14 ani din Punjab, India, s-a născut cu o prelungire a coloanei, o „coadă” de 18 centimetri. Deşi era venerat de localnici şi devenise celebru, acesta s-a operat ca să scape de excrescenţa care îl ţinuia într-un scaun cu rotile.

Încă de la naştere, Arshid a fost considerat reîncarnarea zeului hindu Maimuţă, Hanuman, iar oamenii veneau la el să se roage şi să-i lase bani în speranţa că li se vor îndeplini dorinţele. 

Intervenţia chirugicală care a durat şapte ore i-a fost oferită gratuit de medicii de la spitalul Fortis Mohali din Punjab. Bunicul puştiului, Iqbal Qureshi, s-a declarat încântat că nepotul său a scăpat de coadă şi că va putea să ducă o viaţă normală. 

Tânărul a explicat la rândul său că operaţia a fost un succes şi abia aşteaptă ca oamenii să nu se mai uite la el ca la un zeu, din moment ce el s-a considerat mereu un copil cât se poate de obişnuit. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online