Consumatorii de droguri din România vor putea beneficia de consultanţă online

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consumatorii de droguri vor putea beneficia de asistenţă online FOTO ANA

Consumatorii de droguri vor putea accesa, începând cu luna martie, un program online prin care vor putea beneficia de asistenţă psihologică oferită de specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA).

Potrivit unui comunicat emis luni de ANA, consumatorii vor putea fi trataţi online de psihologii Agenţiei Naţionale Antidrog, prin Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Constanţa care implementează pe o perioadă de un, începând din luna martie, Proiectul pilot de furnizare a serviciilor de asistenţă psihologică prin internet.

„Consilierea online sau e-terapia reprezintă oferirea de servicii de sănătate mintală, într-un mod profesionist, prin intermediul videoconferinţelor transmise în timp real, prin internet. Această activitate se poate face prin răspuns la întrebări sau tip conversaţie între specialist şi beneficiar. Totodată, acest tip de consiliere facilitează accesarea serviciilor de către beneficiari, permiţând, în acelaşi timp, asigurarea confidenţialităţii şi crearea climatului de siguranţă”, conform documentului citat.

Prin implementarea acestui proiect pilot, ANA îşi propune să ajute consumatorii de droguri care, din diferinte motive, nu pot accesa, în manieră clasică, serviciile de asistenţă psihologică oferite la sediul CPECA Constanţa şi Tulcea.

În cadrul acestui proiect pilot, serviciile vor fi furnizate persoanelor consumatoare de droguri de către psihologii Centrelor de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa şi Tulcea din cadrul Centrului Regional Constanţa, cu ajutorul unui software tip program-conferinţă, instalat pe un dispozitiv IT (laptop, tabletă, PC), deţinut de beneficiari, la domiciliul acestora. Acest software asigură totală confidenţialitate între psiholog şi beneficiar (în comparaţie cu cele de tip Skype). 

Asistenţa online, folosită şi în alte ţări

„Oferirea de asistenţă specializată pentru persoanele consumatoare de droguri prin internet se află în progres rapid la nivel mondial şi european. Această metodă are potenţialul de a atrage grupuri de tineri spre serviciile specializate, poate oferi intervenţiile în zone îndepărtate, izolate şi reprezintă calea eficientă de a sprijini un număr mai mare de beneficiari”, se mai arată în documentul citat.

De altfel, în Statele Unite ale Americii, cercetările recente au arătat faptul că psihoterapia oferită prin metoda videoconferinţei este folosită într-un larg spectru de terapii şi are aceleaşi rezultate clinice ca şi psihoterapia faţă în faţă.

Un studiu al Universităţi Johns Hopkins, cu privire la evaluarea eficacităţii videoconferinţei prin furnizarea de asistenţă pentru 37 de consumatori dependenţi de diferite droguri, au arătat o rată egală de recuperare şi faptul că beneficiarii preferă metoda online. 

Totodată, concluziile a încă 123 de studii arată că, prin consiliere online, se poate ajunge la un impact similar şi capabil să reproducă condiţiile intervenţiilor faţă în faţă, conform ANA.

Peste 170 de milioane de persoane au acces la internet

La nivel european, peste 170 milioane de persoane au acces la internet, dintre care 42% accesează informaţii online, existând, astfel, un potenţial pentru asistenţa specializată online, furnizată persoanelor consumatoare de droguri.

De asemenea, asistenţa oferită prin internet poate fi definită ca fiind o serie de intervenţii structurate şi planificate, elaborate sau adaptate în mod specific, oferite şi comunicate prin web.

Mai multe pentru tine:
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Vieți ca-n povești? Destinul tulburător al surorilor Guinness: blestemul unei dinastii de aur. Adevărul ascuns despre surorile Guinness
Rețetă turcească de salată de vinete cu iaurt și usturoi. E dietetică, delicioasă și sănătoasă
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Mihai Trăistariu intervine în scandalul burselor: „Unde să lucreze studenții, să facă striptease noaptea?” Mesaj dur pentru guvernanți: „Asta nu mai e carte!”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Celebra Jane Goodall, specialistă în cimpanzei: „I-aș trimite pe Trump, Musk, Putin, Xi și Netanyahu într-o călătorie fără întoarcere în spațiu”
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Amal Clooney a îmbrăcat culoarea vedetă a toamnei! Avocata și-a făcut încă o dată celebrul soț extrem de mândru
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!