Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei: Asistenţa socială pentru persoanele cu dizabilităţi este subfinanţată în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisarul Dunja Mijatovic trage un semnal de alarmă pentru România. FOTO: theslovackspectator.com

Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatovic, a subliniat într-un raport publicat joi la Strasbourg, importanţa de a menţine independenţa justiţiei şi respectarea drepturilor omului în România.

Potrivit Agerpres, oficialul european face apel la autorităţile române să dea curs recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO) şi să respecte pe deplin standardele internaţionale şi ale Consiliului Europei privind drepturile omului în reforma justiţiei şi a legislaţiei penale, arată un comunicat de presă al Comisiei.

De asemenea, raportul elaborat în urma vizitei comisarului în ţara noastră, în noiembrie anul trecut, arată că drepturile persoanelor cu dizabilităţi se confruntă cu obstacole „sistemice” în România. Raportul se concentrează asupra drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, violenţei împotriva femeilor, precum şi asupra reformei în curs a justiţiei şi legislaţiei penale.

În plus, comisarul îşi exprimă preocuparea în special în ce priveşte nivelul insuficient de finanţare a sistemului de asistenţă socială pentru adulţi şi copii cu dizabilităţi şi remarcă faptul că, în mod regretabil, bugetul pe 2019 adoptat de parlamentul român - după elaborarea raportului prezentat joi - nu garantează alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare susţinerii sistemului de protecţie a copiilor şi a sistemului de protecţie socială pentru persoanele cu dizabilităţi.

Mai mult, comisarul Dunja Mijatovic îndeamnă autorităţile române să renunţe la actualele prevederi legislative care permit instituţionalizarea nevoluntară a persoanelor cu dizabilităţi şi recomandă luarea de măsuri urgente pentru a reduce la minim încălcarea gravă a drepturilor omului în cazul internărilor nevoluntare.

„Trebuie să se treacă de la instituţionalizarea persoanelor cu dizabilităţi la integrarea lor deplină în societate. Autorităţile trebuie să dezvolte servicii de susţinere a acestora în cadrul comunităţilor, să îmbunătăţească accesibilitatea spaţiilor publice pentru persoanele cu dizabilităţi şi să promoveze măsuri de creştere a incluziunii pe piaţa muncii pentru aceste persoane”, se arată în raportul citat de Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi