Victor Ciorbea: „Avem, har Domnului, destule persoane cu dizabilităţi în România“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a avut, joi, o declaraţie greu de explicat, în condiţiile în care a afirmat că România, „har Domnului, destule persoane cu dizabilităţi“. Ulterior, acesta a devenit agresiv cu jurnaliştii.

„Mă supără faptul că circa 95 la sută din activitatea instituţiei este complet ignorată. E vorba de activitatea celor şase domenii sau departamente de activitate. Am în vedere de la drepturile omului, minorităţilor, cultelor religioase, aici intră şi aspectele legate de romi s.a.m.d.. Drepturile familiei, pensionarilor, tinerilor, persoanelor cu handicap şi avem, har Domnului, destule persoane cu dizabilităţi în România, chiar mult prea multe. Domeniul al treilea, nou creat, referitor la drepturile copilului şi zilnic avem nenumărate sesizări din oficiu”, a declarat Victor Ciorbea, Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat, joi, că peste aproape două luni îi expiră mandatul de cinci ani, acesta ridicând tonul la jurnaliştii veniţi la o conferinţă de presă şi cerându-le să găsească un nou Avocat al Poporului cu „suficiente stele“ şi care să răspundă aşteptărilor mişcării #Rezist.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite