Cod galben de vânt puternic în toată ţara, până la ora 23.00. La munte se vor semnala precipitaţii mixte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cod galben de vânt puternic este în vigoare în toată ţara, până la ora 23.00. Vântul va sufla cu rafale de până la 70 - 80 km/h.

Meteorologii spun că vântul va avea intensificări susţinute în majoritatea zonelor, cu viteze de peste 50 - 60 km/h, iar local, îndeosebi în Transilvania, Oltenia şi Muntenia, 70 - 80 km/h. La munte, în special în zona înaltă, rafalele vor depăşi 80 - 100 km/h.

Zonele afectate sunt Munţii Apuseni, nordul Carpaţilor Orientali, nordul şi nord-vestul teritoriului.

În Munţii Apuseni, în zona Carpaţilor Orientali şi în nordul şi nord-vestul teritoriului (judeţele Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Cluj, Bistriţa, Mureş, Suceava, Botoşani şi Iaşi, precum şi în zona de munte a judeţelor Arad, Hunedoara, Alba, Harghita şi Neamţ) va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15 - 20 l/mp şi izolat 35 - 40 l/mp.

La munte, la peste 1.800 metri altitudine, vor fi şi precipitaţii mixte.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”