Cine era schiorul ucis de avalanșă în Bucegi: participase el însuşi la misiuni de salvare pe munte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Schiorul care a murit după ce, împreună cu alte trei persoane, a fost surprins de o avalanșă produsă în Munții Bucegi, era locotenent-colonel în cadrul ISU Brașov, ghid montan și instructor, recunoscut pentru experiența sa în alpinism și activitatea de salvator.

Dan Colniceanu era el însuşi salvator şi ghid montan. FOTO: Facebook/Dan Colniceanu

Avalanșa s-a produs pe Valea Coștilei, într-o zonă frecventată de schiori și alpiniști, după ce condițiile de pe munte s-au deteriorat brusc. În ciuda intervenției echipelor Salvamont, viața lui Dan Colniceanu, cadru al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, nu a mai putut fi salvată.

Tragedia a fost confirmată public de IGSU și ISU Brașov, care au transmis un mesaj de condoleanțe.

„Ne luăm rămas-bun, cu profund regret şi tristeţe, de la colegul nostru, locotenent-colonel Dan Colniceanu, care şi-a pierdut viaţa în Munţii Bucegi, surprins de o avalanşă în zona Văii Coştilei, la doar 35 de ani”, au transmis instituțiile pe paginile oficiale de Facebook.

 „Absolvent al Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», Facultatea de Pompieri, locotenent-colonelul Dan Colniceanu și-a dedicat întreaga carieră salvării de vieți, fiind încadrat timp de 12 ani în cadrul ISU Brașov. A fost unul dintre cei mai pricepuți alpiniști ai inspectoratului, un profesionist desăvârșit și un camarad respectat de toți cei care au avut onoarea să îi fie alături”, au scris colegii despre tânărul care şi-a pierdut viaţa după ce a fost prins sub zăpadă.

Dincolo de activitatea sa în structurile de intervenție, Dan Colniceanu era și ghid montan și instructor în cadrul școlii de formare profesională a Societății Ghizilor și Liderilor Montani.

Colegii și apropiații i-au adus un omagiu emoționant.

„Muntele a fost marea sa pasiune, locul pe care l-a iubit enorm şi unde şi-a găsit mereu echilibrul, puterea şi chemarea. L-a cunoscut cu răbdare, l-a respectat cu smerenie şi l-a urcat cu curaj, făcând din această legătură o parte definitorie a vieţii sale. Tot muntele, locul pe care l-a iubit atât de mult, i-a fost şi ultimul drum. Plecarea sa lasă un gol imens în sufletele colegilor şi ale tuturor celor care l-au cunoscut. Va rămâne în memoria noastră ca un om de o rară nobleţe, un salvator devotat şi un iubitor al muntelui până în ultima clipă. 

Avalanșă uriașă la Bâlea Lac, surprinsă de turiști. Stratul de zăpadă, instabil după ninsori

Plecarea sa lasă un gol imens în sufletele colegilor și ale tuturor celor care l-au cunoscut. Va rămâne în memoria noastră ca un om de o rară noblețe, un salvator devotat și un iubitor al muntelui până în ultima clipă.Drum bun către stele, prieten drag! Să ne veghezi de acolo, de sus!

Suntem alături de familie și le dorim putere pentru a depăși acest moment extrem de greu pentru noi toți", este mesajul de adio al colegilor.  

Pasiunea pentru munte

Într-un interviu acordat ghizimontani.org, Dan Colniceanu vorbea pe larg despre pasiunea sa pentru munte, despre legătura sa profundă cu natura, dar și despre modul în care a ajuns să practice meseria de ghid și instructor montan.

 „După ce am început să explorez în mod constant frumusețea munților, în fiecare weekend din anii 2014-2016, ca membru activ al Clubului Montan Carpamont Brașov, am descoperit o pasiune necunoscută pentru natură”, mărturisea el.

În acea perioadă, activitatea sa în cadrul Clubului Montan Carpamont Brașov a fost intensă și constantă, participând la ieșiri montane regulate și implicându-se activ în organizarea și susținerea atelierelor de cățărare și alpinism.

Această etapă a reprezentat, în propria sa descriere, un proces important de formare, în care contactul direct cu muntele i-a dezvoltat atât competențele tehnice, cât și capacitatea de a lucra cu oameni și de a-i ghida în teren.

Pe măsură ce experiența sa a crescut, Dan Colniceanu a început să își consolideze rolul de instructor și ghid, descoperind treptat responsabilitatea pe care o presupune conducerea unor grupuri în mediul montan. Activitatea nu se limita, în viziunea sa, la partea tehnică a traseelor, ci includea organizare riguroasă, evaluarea riscurilor și asumarea deciziilor în situații complexe.

Aceste experiențe l-au determinat să își dorească să urmeze profesia de ghid montan, pe care o vedea ca pe o combinație între pasiune, disciplină și responsabilitate. Pentru el, obiectivul era acela de a aduce oamenii în contact cu muntele într-un mod organizat, legal și sigur, oferindu-le totodată șansa de a trăi experiențe autentice în natură.

Dan Colniceanu descria fiecare ieșire pe munte ca pe o experiență intensă, care îi aducea emoții puternice și contribuia la depășirea limitelor personale.

Pentru el, muntele devenise mai mult decât un loc de activitate profesională: era un spațiu al echilibrului, al dezvoltării personale și al conexiunii cu natura. În același timp, îl vedea ca pe un cadru în care oamenii pot descoperi nu doar frumusețea peisajelor, ci și o formă de liniște și claritate interioară.

Din nefericire, pasiunea sa avea să-i aducă sfârşitul, la doar 35 de ani.