Cîmpeanu: Dacă se va păstra acest trend, pe undeva prin luna octombrie este posibil să se ajungă la pragul de 6 la mie, când şcolile trec în online

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Image

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că, dacă tendinţa actuală de creştere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2 se păstrează, în luna octombrie ar putea fi atins pragul de şase cazuri de COVID-19 la o mie de locuitori, când şcolile din acea localitate vor trece în online.

"Rata de infectare din localitate, acesta va fi criteriul (de funcţionare a şcolilor - n.r.). În Bucureşti suntem la 0,6 la mie. Avem o rată de creştere săptămânală de 1,5. Acum o săptămână eram la 0,4 - 0,6. Dacă, din păcate, se va păstra acest trend, pe undeva prin luna octombrie este posibil, din păcate, dacă nu vom face progrese semnificative din perspectiva vaccinării, este posibil să se ajungă la pragul de 6 la mie”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Antena 3, joi seara.

Ministrul Educaţiei a precizat că în 13 septembrie toate unităţile de învăţământ vor deschide anul şcolar cu prezenţă fizică.

 

"Până la 6 la mie, pe 13 septembrie, toate şcolile, fără niciun fel de deosebire, în funcţie de clasă sau alte criterii, toate şcolile se vor deschide cu prezenţă fizică. De asemenea, se vor deschide cu prezenţă fizică creşele şi grădiniţele. Acestea vor fi păstrate deschise până se va atinge pragul de 6 la mie în localitatea respectivă. Sperăm cu toţii să nu ajungem în acea situaţie, dar suntem obligaţi să luăm în considerare la nivelul Ordinului comun care va apărea săptămâna viitoare, marţi sau miercuri, 1 septembrie”, a detaliat Sorin Cîmpeanu.

Cîmpeanu a adăugat că s-au discutat scenarii şi pentru momentul când pragul de şase la mie va fi depăşit.

"Vom lua în considerare scenariul în care în localitatea respectivă se va depăşi pragul de 6 la mie. În această situaţie, creşele şi grădiniţele vor putea rămâne deschise pentru preşcolari cu măsuri complementare de siguranţă sanitară, însă şi la solicitarea Consiliului Naţional al Elevilor, toţi elevii ar urma să intre în online. O altă ipoteză a fost aceea de a permite elevilor vaccinaţi, de la clasa a VII-a, până la a XII-a să poată merge la şcoală. Această variantă a ieşit din calcul. Deci peste 6 la mie doar creşele şi grădiniţele şi vom discuta de învăţământul special”, a declarat Cîmpeanu.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală