Cifrele oficiale cresc, dar veniturile resimțite nu țin pasul: „Salariul mediu nu reflectă realitatea românilor”

România pare să prospere în cifre, însă în viața de zi cu zi mulți simt oboseala. Salariul mediu crește anual, dar pentru numeroși români rămâne doar o valoare teoretică, greu de atins. În spatele acestei medii, decalajele devin tot mai mari: între orașe și zonele rurale, între profesiile privilegiate și munca obișnuită, între aparența unui trai confortabil și fragilitatea reală a existenței cotidiene.

Există o discrepanță persistentă între cifrele oficiale și percepția socială a veniturilor, afirmă antropologul Florin Poenaru, lector la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (Universitatea din București). „În 2024, câștigul salarial mediu net a fost de 4.959 de lei, în creștere cu 12,4% față de 2023, iar în vara lui 2025 media lunară a fost în jur de 5.500 de lei. Însă pentru mulți nu asta este realitatea veniturilor lor. Diferența dintre medie și realitatea propriei experiențe naște frustrare și resemnare”, explică el pentru Adevărul.

De la 1 ianuarie 2025, salariul minim brut este de 4.050 de lei (aproximativ 2.574 net). „În mai 2025 erau peste 2,6 milioane de contracte cu salarii între 4.050 și 4.100 lei brut, ceea ce înseamnă aproape 40% din totalul contractelor. Se poate observa o diferență totuși mică între salariul minim și cel mediu, precum și numărul foarte mare de angajați pe salariu minim sau în preajma sa”, arată Poenaru.

Trei fețe ale polarizării: economică, simbolică, teritorială

Comparațiile cu vârfurile salariale din sectoare precum IT sau justiție, dar și cu veniturile vedetelor și influencerilor, amplifică deziluzia. „Această discrepanță produce o polarizare cu trei fețe. Una este economică, vizibilă în distribuția veniturilor – rata indicelui inegalității în 2024 era de 27,9%. Cealaltă este simbolică, pentru că stigmatizează munca mai slab plătită, care de cele mai multe ori este cea esențială, așa cum s-a văzut în pandemie. Iar cea de-a treia este teritorială: locul unde oamenii trăiesc structurează în mod esențial șansele de viață și opțiunile salariale”, subliniază el.

„Clujul, ancorat în ecosisteme tech și universitare, sau Timișoara, structurată de investiții străine directe în industrie și logistică, raportează frecvent câștiguri nete lunare de peste 6.000 de lei. La polul opus, în Vaslui - ca să folosim o referință-stereotip și profund clasistă – veniturile sunt în jur de 4.200–4.300 de lei lunar”, lămurește Poenaru.

El arată că această triadă a polarizării – economică, simbolică și teritorială – are rădăcini adânci. „În textele scrise împreună cu Norbert Petrovici, sociolog la UBB Cluj, am descris un model de creștere al orașelor și al zonelor periurbane bazat pe investiții străine directe. Am arătat cum aceste fluxuri se fixează geografic în jurul câtorva poli urbani, concentrează cererea și rearanjează fluxurile de muncă între urban, periurban și rural, producând efecte distributive majore și inegalități de acces la oportunități”, explică acesta.

Diferențele teritoriale, avertizează antropologul, se transformă și politic. „Inegalitățile teritoriale astfel formate au urmări politice foarte concrete - vezi votul din noiembrie 2024, anulat. Lipsa de recunoaștere a valorii sociale a celor care muncesc în afara orașelor magnet și pe salarii mici duce la resentiment social și la o formă de revanșism ce se manifestă electoral.”

Florin Poenaru atrage atenția și asupra costului vieții în marile orașe: „În orașele magnet, chiria și costul locuirii mănâncă diferența de salarizare. E practic o des-propriere făcută de colectorii de rente. Pentru 1 din 3 chiriași, costul cu locuirea depășește 40% din venit. Cu alte cuvinte, salariile din centrele urbane sunt mai mari, dar costul locuirii îi deposedează pe cei care le primesc de o parte însemnată din venit.”

În final, antropologul sintetizează: „Statistic pare că există o clasă de mijloc cu venituri medii și medii-superioare. În practică însă, e mai degrabă o clasă de mijloc în aspirații și la nivelul consumului, dar care se află la nivelul clasei muncitoare sub aspectul veniturilor și al siguranței zilei de mâine. Pentru bună parte dintre salariații români, o problemă dentară mai complexă îi poate arunca în incapacitate de plată. Practic, avem o clasă de mijloc lipsită de plase de siguranță elementare - ceea ce o face foarte anxioasă și mereu temătoare să nu decadă.”

Cori Cimpoca: „Media e sensibilă la extreme”

La rândul său, Cori Cimpoca, fondatoarea unei firme care realizează studii de piață, confirmă că decalajul dintre statistici și percepția publică are baze atât economice, cât și psihosociale. „Conform INS, câștigul salarial mediu brut pe economie (septembrie 2024) a fost de 8.553 de lei, iar salariul mediu net de 5.228 de lei. Alte surse raportează că, în octombrie 2024, salariul mediu net era de aproximativ 5.268 de lei”, explică ea pentru Adevărul.

Diferențele sectoriale rămân uriașe. „În domeniul ‘Informații și comunicații’ - care include IT - salariul mediu net trece de 11.000 de lei, în timp ce în HoReCa este în jur de 3.300 de lei. În analiza raportului eJobs–Salario s-a observat că doar aproximativ 17,5% dintre salariați câștigă mai mult decât salariul mediu brut pe economie. Cu alte cuvinte, majoritatea reală rămâne sub medie”, arată aceasta.

Distribuția veniturilor, adaugă ea, este profund asimetrică. „Media este sensibilă la extreme: câțiva oameni cu venituri foarte mari trag media în sus, dar nu reflectă poziția la nivel median. Dacă puțini câștigă mult, media crește, dar majoritatea poate fi mult sub ea. De aici și senzația că ‘toți ceilalți câștigă mai mult’.”

Antreprenoarea observă că percepțiile sunt distorsionate și de veniturile nedeclarate. „Statisticile includ veniturile oficiale, dar mulți primesc părți din remunerație la negru, bonusuri nedeclarate, comisioane sau bacșișuri. Astfel, oamenii pot avea impresia că alții câștigă mai mult decât arată cifrele, dar în același timp nu știu ce e real și ce e fictiv. Această opacitate întreține frustrarea.”

Cori Cimpoca vorbește și despre „inflația așteptărilor”, mai ales în rândul tinerilor urbani. „Sunt tot mai expuși la exemple din IT, fintech, startupuri și compară propria situație cu aceste cazuri. Dacă aud că în București ‘managerii’ câștigă 10.000 de lei, mulți cred că ar trebui să fie un prag normal - iar dacă nu-l ating, se simt sub medie. Așteptările cresc mai repede decât realitatea.”

O parte minoră a populației captează venituri foarte mari, în timp ce restul se luptă pentru o existență decentă, consideră ea. În același timp, societatea atribuie prestigiu celor din domenii moderne - IT, tech, consultanță - și stigmatizează munca locală sau tradițională. Iar diferențele între municipii mari și județele periferice sunt uriașe, de la salarii și educație până la accesul la servicii. Avem două Românii care coexistă, dar nu se mai recunosc reciproc, completează antreprenoarea.

Clasa de mijloc, spune ea, este mai degrabă o categorie aspirațională decât una stabilă. „Mulți dintre cei care se consideră ‘clasă de mijloc’ au venituri modeste comparativ cu așteptările din mediul urban. Sub un sfert dintre românii activi câștigă peste 6.000 de lei pe lună, iar aproape jumătate trăiesc cu sub 4.000. În aceste condiții, clasa de mijloc e fragilă, fragmentată și vulnerabilă. Statistic există, dar în realitate e tot mai subțire.”

Iar dincolo de tabele și grafice, reacțiile oamenilor arată aceeași realitate resimțită: media din statistici nu e experiența vieții de zi cu zi.

„Depinde din ce lume privești”. Ce spun românii despre salarii

Discuțiile de pe Reddit au confirmat ce arată și datele: între cifrele oficiale și realitatea de la sfârșit de lună e o prăpastie. „Nu. Nu e un mit. Dincolo de bulă, mulți lucrează pe minim plus bonuri. Marea masă a angajaților nu câștigă suficient astfel încât să aibă o viață decentă”, a scris un utilizator.

Altul a adăugat, sec: „Sunt destui care trăiesc pe minim pe economie. Cât crezi că au toți cei care lucrează la supermarket, depozit, call-center sau restaurant?”

Un comentator a explicat mecanismul din spatele „salariului mediu” invocat în analize: „Unul ia 20.000 net, șase iau minimul pe economie. Faci media și iese 5.000. Discrepanță uriașă.”

Alții au vorbit despre costul vieții, care golește diferențele: „5000 de lei, mai ales într-un oraș, înseamnă 10.000 lei pentru doi adulți și un copil. O chirie decentă e 2.500–3.000 lei. Mai pui facturi și mâncare și rămâi fără nimic. Nu sunt bani așa mulți pe cât pare.”

Iar un utilizator din Brăila a rezumat diferențele teritoriale despre care vorbeau și experții: „La mine, 90% din joburi sunt la 3.000 de lei maxim. Dau aceiași bani pe mâncare ca unul din București, dar câștig de trei ori mai puțin. La finalul lunii tot la fel ești, doar că într-un oraș mai mic.”

Dincolo de cifre și interpretări, realitatea pare să confirme aceeași idee: România are două lumi economice care coexistă: una a mediilor statistice și alta a oamenilor care trăiesc sub ele.