Ce sunt pliculețele cu nicotină, consumate de elevi în școlile din România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consumarea pliculețelor cu nicotină a luat amploare în țara noastră, în special în rândul adolescenților. Specialiștii în domeniu sănătății au avertizat cu privire la pericolele acestui obicei.

Experții avertizează că pliculețele cu nicotină sunt la fel de nocive ca o țigară FOTO Arhivă

Nicotina la plic a devenit populară în rândul tinerilor datorită faptului că este ușor de depozitat și nu miroase. În țara noastră, pliculețele cu nicotină sunt comercializate atât în magazinele fizice, cât și în mediul online, iar uneori sunt date chiar și la promoție.

"Eram în club cu prietenii și a venit la noi o domnișoară care făcea promoții la țigări. Ne-a întrebat dacă suntem fumători. În urma răspunsului pozitiv, ne-am ales cu toții cu câte un pachet de țigări cadou și cu o cutie cu pliculețe de nicotină", a declarat un consumator pentru Antena 3 CNN, sub condiția anonimatului.

"Întrucât a provocat dependență, a doua zi am încercat, tot așa, să folosesc un pliculeț, după care m-am ales cu o durere de cap îngrozitoare, o stare constantă de greață și chiar palpitații", a continuat el, precizând că efectele secundare au durat 5-6 ore.

Avertismentul specialiștilor

Experții în domeniul sănătății au avertizat, însă, că există mai multe efecte nocive. Potrivit acestora, un pliculeț conține o cantitate mult mai mare de nicotină față de o țigară obișnuită.

"E foarte periculos că firmele care comercializează aceste produse îi învață pe începători cum să le consume. Se fac în prezent demersuri la nivel european pentru reglementarea vânzării acestui produs, care este foarte periculos, creează o mare dependență și probleme grave.

Practic, pune presiune pe sistemul cardio-cardiovascular, deci produce accident vasculare, infarct miocardic", arată Cristian Oprișan, specialist în domeniul adicțiilor.

Problemele de sănătate încep să apară chiar de la primul consum, asta pentru că renunțarea la nicotina din plic este la fel de dificilă ca renunțarea la fumatul clasic.

Potrivit specialiștilor, nu există dovezi științifice care să arate că utilizarea pliculețelor cu nicotină ar putea ajuta o persoană să renunțe la fumatul țigărilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”